TENIS – Roland Garros: Dulgheru în turul II, Niculescu eliminată

0
348

Alexandra Dulgheru (nr. 50 WTA) a reuşit cu puţin timp în urmă o victorie la pas în primul tur de la Roland Garros, dispunând cu 6-3, 6-1 de americanca Nicole Gibbs (nr. 98 mondial), la capătul unei ore şi 20 de minute de joc.

În manşa următoare, Dulgheru va juca cu învingătoarea dintre franţuzoiaca Alize Cornet (nr. 29) şi italianca Roberta Vinci (nr. 38), meci ce se dispută în aceste momente şi în care scorul e 1-1 la seturi (4-6, 6-4) şi 3-0 în decisiv în favoarea celei dintâi.

În schimb, Monica Niculescu a părăsit competiţia de la Paris, fiind executată cu un dublu 6-2, într-o oră şi 22 de minute,  de a 8-a jucătoare a lumii, Carla Suarez Navarro, din Spania.

După triumuful de duminică al Simonei Halep (nr. 3), scor 7-5, 6-4 cu rusoiaca Evghenia Rodina (nr. 91), în acesată după amiază vor debuta în prestigioasa întrecere şi celelalte două românce prezente pe tabloul principal, Irina Begu (nr. 30) urmând s-o întâlnească pe americanca Bethanie Mattek-Sands (nr. 182), iarAndreea Mitu (nr. 99 WTA) pe Alize Lim (Franţa, nr. 285).