În timp ce în Italia exultă, în rândurile unei majorităţi cvasi-nescontate a formaţiunilor politice, ale media de mai toate culorile, ale instituţiilor judiciare şi, mai ales, ale marii mase a populaţiei, adoptarea, de către deputaţi, a proiectului unei noi legi, la Torino, inaugurând actuala ediţie a celebrului Târg de Carte, preşedintele Sergio Mattarella denunţă, în termeni de o duritate fără precedent, fenomenul corupţiei pe care îl califică drept cel mai mare flagel al Italiei. De ieri şi de azi. Pretextul îl constituie aprobarea unui set de reevaluări a jurisdicţiei anticorupţie a unor controversate norme introduse de majoritatea de dreapta pe vremea când „Caimanul” (Berlusconi în persoană aşa cum îl definise marele cineast Nanni Moretti într-un celebru film al său) promova, pe bandă, legi ad personam.
Ce-i drept, amplele şi oarecum insolitele referinţe ale preşedintelui Mattarella la corupţie anticipau votul deputaţilor, însă nervozitatea sa, coroborată cu un ton de o inclemenţă la fel de neobişnuită, nu putea trece neobservată. Cu atât mai mult cu cât contextul în care s-a produs a fost unul, aşa cum anticipam, de o particulară singularitate. În fapt, Mattarella s-a întreţinut, în ambianţa inaugurală a ediţiei din acest an a Salonului Cărţii de la Torino, cu un public format exclusiv din tineri, cărora a ţinut să le adreseze îndemnul spre lectură, decretând, ca un dascăl din alte vremuri, că „a citi e un antidot al aplatizării” personale. Cât despre corupţie, el a mers – şi, în fond, e un… recidivist în materie – pe urmele Papei Francisc evocând intervenţia acestuia din urmă pe vremea când era episcop la Buenos Aires şi în care asimilase corupţii cu „cei mai mari păcătoşi”. Şi pe cât de răspândită e, azi, corupţia, nu doar în Italia, ci în întreaga lume, aceasta încetează să mai fie o problemă exclusiv juridică, ci un fenomen ce trebuie să angajeze întreaga societate, îndeosebi tinerii. Asistăm la o ruinare a politicii, adăuga vorbitorul, fiindcă protagoniştii de azi ai săi pierd din vedere perspectiva, setaţi doar de interesele de castă din prezentul imediat. Tinerii sunt chemaţi să reflecteze şi să supravegheze ceea ce se întâmplă în jurul lor, corupţia devenind o putere în sine, tocmai datorită unei deprecieri fără precedent a politicului. „Fireşte – le-a declarat el tinerilor săi conlocutori –, trebuie să fie limpede, politica înseamnă şi concreteţe. Fără capacitatea de a înfrunta problemele de azi, delegând sarcina de a limita daunele, de a vindeca rănile sociale, de a ieşi în întâmpinarea nevoilor materiale, politica n-are niciun înţeles, iar instituţiile vor sfârşi în discreditarea cetăţenilor”.
Un verdict, cred, valabil nu doar pentru Italia şi politicienii ei, ci şi, mai ales, pentru ai noştri, cu atât mai mult cu cât, sub spada damoclesiană a unor organisme europene, legi s-au tot dat, chiar mai multe şi mai aplicate, poate, decât în statele mai cu ştaif şi pretenţii, însă judecarea şi aplicarea lor s-a făcut şi se face cu un gust al spectacolului ce depăşeşte şi poate compromite cadrul instituţional.
În fond, ce prevederi spectaculoase conţine noul proiect legislativ italian? Introducerea pedepsei pentru fals în bilanţ, modificarea mecanismului de prescripţie a delictului până la 20-21 de ani, dublarea pedepsei pentru orice act de corupţie, introducerea de reduceri a pedepsei pentru cei ce colaborează cu justiţia, obligaţia celui găsit vinovat de a restitui integral ceea ce a furat etc.
Presa italiană nota, exultând la rându-i, un fenomen ce nu se mai înregistrase demult în Peninsulă: o solidaritate cvasi-totală cu noile norme juridice, împărtăşite de magistratură, de majoritatea formaţiunilor politice, de instituţiile juridice de la cel mai înalt nivel şi, fireşte, de marea masă a cetăţenilor.
O victorie – s-a mai spus –, încă una, a tânărului şi nedomolitului premier Matteo Renzi, luptând pe toate fronturile cu inerţiile unei politici declasate, inclusiv ori mai ales din rândurile propriei sale formaţiuni. O victorie ce l-a determinat pe Pietro Grasso, fostul şef al Antimafiei instituite în urma masacrării magistratului Giovanni Falcone în 1992, şi actual şef al Senatului, să declare nu mai puţin entuziast că, în sfârşit, acel aşteptat Godot a sosit.
