Dai „Bac-ul”, dai banul

0
381

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit procedurile de susţinere a examenului de bacalaureat, în sesiunile anului şcolar 2014/2015, pentru absolvenţii învăţământului liceal, profesional şi post-liceal din anii precedenţi.

Absolvenţiiînvăţământului preuniversitar de stat şi particular se pot înscrie şi pot susţine examenele de finalizare a studiilor, în sesiunile anului şcolar 2014/2015, conform reglementărilor introduse de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Astfel, cei care au susţinut, în anii anteriori, de cel puţin două ori examenul de bacalaureat şi care se prezintă la toate probele trebuie să achite o taxă în valoare de 240 de lei. În cazul în care candidaţii nu vor susţine toate probele, plata se va face diferenţiat, în funcţie de numărul examenelor, luându-se în calcul toate cheltuielile necesare.

De asemenea, absolvenţii unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate să funcţioneze provizoriu sunt repartizaţi de inspectoratele şcolare judeţene în centre de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi/sau centre de examen organizate în unităţi de învăţământ preuniversitar acreditate pentru nivelul de învăţământ liceal, indiferent de forma pentru care au primit acreditarea. Absolvenţii filierelor vocaţională şi tehnologică, din anii trecuţi, care au susţinut de cel puţin două ori examenul de bacalaureat, trebuie să achite o taxă de 50 de lei, dacă vor să dea „Bac-ul”. În cazul celorlalte examene de certificare a calificării profesionale, sumele se stabilesc de către inspectoratele şcolare sau de către centrele de examinare.