În urmă cu 13 ani, Liga Campionilor intra într-o nouă eră. Posibilitatea ca şi cluburile vicecampioane naţionale, dar şi ocupantele locurilor 3 şi 4, de a participa în această competiţie, i-au schimbat faţa şi posibilitatea ca două echipe din aceeaşi ţară să concureze pentru supremaţie europeană, nu doar pentru titlul naţional, a devenit o realitate. Finala C1 din 2000 a ilustrat acest lucru cu prezenţa echipelor iberice Real şi Valencia în ultimul act al competiţiei. Să mai amintim şi de Barca, eliminată în semifinale, unde fuseseră prezente 3 echipe spaniole. Real în 2000 era mai puţin senină decât Bayern în momentul de faţă. Sosirea lui Nicolas Anelka în capitala Spaniei în debutul sezonului, transfer costisitor, a perturbat vestiarul. Statutul său de superstar a intrat în conflict cu liderii „Casei Albe” Hierro şi Raul, încât a fost repede contestat. Dar Anelka s-a dovedit decisiv în semifinala cu Bayern Munchen, marcând atât în tur, cât şi în retur. Valencia, antrenată de argentinainul Hector Cuper, cuprindea jucători necunoscuţi (Mendieta, Farinos, Angulo, Kily Gonzales, Gerard) administrase un 4-1 Barcelonei în semifinale. Dar lipsa ei de experienţă s-a făcut resimţită în finală. Real Madrid, cu Vicente del Bosque la cârma tehnică, s-a impus fără dificultate. A deschis scorul prin Morientes (39), l-a majorat McManaman (67), iar Raul, zece minute mai târziu, după o cursă de neuitat de 50 de metri, a stabilit scorul final. Practic, madrilenii n-au lăsat nici o şansă adversarilor.
