România nu a declanşat, în acest moment, nici o procedură diplomatică sau de altă natură pentru funcţia de secretar general NATO, a declarat ieri, după întâlnirea cu actualul ocupant al acestui post, Anders Fogh Rasmussen, preşedintele Traian Băsescu. Rasmussen a fost întrebat, la declaraţia de presă de după întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele României, dacă este de părere că succesorul său la conducerea Alianţei poate fi un român. Preşedintele Băsescu a intervenit, ţinând să spună că „România nu a declanşat nici o procedură diplomatică sau de altă natură legată de această funcţie. Este prematur, iar actualul secretar general mai are încă un an şi jumătate de mandat. Doar presa de la noi este foarte grăbită”, a spus Băsescu. La rândul său, Rasmussen a subliniat ca este prematură discutarea acestei probleme, inclusiv a numelor care ar putea fi potrivite pentru a ocupa funcţia. „Mandatul meu nu va expira până la sfârşitul lui iulie 2014 şi cred că e mult, mult prea devreme pentru a începe discuţiile despre cine ar putea fi succesorul meu. Dar pot spune că sunt mulţi politicieni talentaţi în statele membre aliate care pot îndeplini acest post, dar consider că trebuie să aşteptăm ca să discutăm această chestiune. Din punctul meu de vedere, eu mă concentrez pe ceea ce fac în acest moment”, a afirmat înaltul oaspete. Întrebat dacă numele vehiculate ca fiind posibili candidaţi ai României pentru această poziţie, respectiv cele ale preşedintele Traian Băsescu şi fostului ministru de Externe, Mircea Geoană, sunt corecte, Rasmussen a răspuns că „nu voi comenta deloc asupra numelor”.
Secretarul general al NATO şi-a început, ieri dimineaţă, vizita oficială la Bucureşti, în cadrul căreia s-a întâlnit mai întâi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, cu ministrul Apărării şi şeful Statului Major General, după care a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta. Cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, Anders Fogh Rasmussen a discutat despre priorităţile NATO, participarea românească la operaţiunile conduse de Alianţă, problematica regională, parteneriatele NATO şi dezvoltarea capacităţii antirachetă a Organizaţiei. MAE aminteşte, într-un comunicat remis agenţiei Mediafax, că vizita secretarului general al NATO la Bucureşti are loc la mai puţin de o lună după reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele NATO, de la 23 aprilie 2013, şi „reflectă importanţa şi profilul distinct al României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice”.