Eroii căzuţi la datorie, cinstiţi de Înălţare

0
360

Ostaşii căzuţi pe câmpul de luptă au fost comemoraţi, ieri, la Craiova, de Ziua Eroilor. Ca în fiecare an, cinstirea memoriei celor care s-au sacrificat pentru ţară a coincis cu Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos. În această zi, a ridicării la ceruri a Mântuitorului, la mormintele soldaţilor români şi străini au fost depuse coroane de flori şi oficiate slujbe de pomenire. În prezenţa oficialităţilor, la Craiova, manifestări au fost organizate în Cimitirele “Sineasca”, “Ungureni”, “Catolic” şi “Evreiesc”, la Monumentul militarilor ruşi şi la Placa de comemorare a militarilor polonezi.  

În toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinatate au fost pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului.

În Cimitirul „Sineasca” manifestările speciale au început odată cu intonarea Imnului Naţional al României şi slujba religioasă. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, precum şi cea a cadrelor militare. Prefectul de Dolj – Elena Costea, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj – Ion Prioteasa, viceprimarul municipiului Craiova – Teodor Sas şi locţiitorul comandantului Brigăzii II Infanterie Rovine – col. Viorel Albăstroiu au ţinut alocuţiuni, subliniind eroismul celor care s-au jertfit pentru ţară. “Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât interesele proprii. Astfel, prin acţiunile întreprinse în situaţiile istorice dificile pe care le-a traversat poporul şi patria noastră în trăirea sa milenară în acest spaţiu binecuvântat, au contribuit la continuitatea noastră ca naţie”, a spus Elena Costea, prefectul judeţului Dolj.

Au fost comemoraţi şi eroii-jandarmi

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a vorbit despre momentele hotărâtoare pentru poporul român, în care eroii şi-au dat viaţa pentru idealurile naţionale: “Simbol al demnităţii şi al măreţiei, al onoarei şi al curajului, Ziua Eroilor ne poartă cu gândul la cei care şi-au sacrificat destinul pentru speranţa unui viitor mai bun, pentru ca urmaşii lor să trăiască şi să gândească liber în spaţiul aceluiaşi hotar, fără ca românii să mai fie despărţiţi de graniţă în propria ţară. Ziua Eroilor neamului ne obligă ca, an de an, cu respect să evocăm acele evenimente din trecutul acestui popor încercat, care ne fac să vibrăm şi să ne simţim cu adevărat mândri că suntem români. Suntem datori în această Sfântă zi să ne cinstim eroii cu respect şi să amintim de jertfa lor. Astăzi, după secole de suferinţă şi de luptă pentru dobândirea propriei identităţi, România şi-a conturat profilul – un stat puternic şi stabil, parte a Europei unite”.

La final, reprezentanţii instituţiilor publice, ai partidelor, ai mai multor asociaţii şi cadrelor militare în rezervă şi retragere au depus coroane de flori la monumentul din Cimitirul Eroilor. Garda de Onoare a încheiat serviciul militar cu o defilare şi prezentarea onorului muzicii militare.

Ceremonii au avut loc şi în judeţ, la Palilula şi Ghizdăveşti, cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj depunând coroane de flori la monumentele ridicate în memoria foştilor camarazi de arme.

ANA-MARIA GEBĂILĂ şi RADU ILICEANU