Mârşani: Primul producător de cartofi timpurii al Doljului!

0
1103

Tradiţie nedesminţită, la Mârşani, comună care, şi în acest an, rămâne primul producător de cartofi timpurii al Doljului, prin suprafaţa cultivată. Nu mai puţin de 700 de hectare, în mare parte în intravilan, sunt ocupate cu cartoful timpuriu. Deşi vegetaţia este mai întârziată cu vreo zece zile faţă de anul precedent, producţia estimată se anunţă avantajoasă pentru cultivatori, deja căutaţi de beneficiari din Buzău, Deva, Craiova sau Dr. Tr. Severin. „Cultivatorii noştri – spunea Constantin Ghencioiu, primarul comunei – sunt adevăraţi specialişti în cultura cartofului timpuriu. Se munceşte, fără preget, dar, uneori, se merită şi nimeni nu se mulţumeşte cu producţii mici. Dacă aţi vedea ce culturi viguroase există, aţi spune că numai în Olanda sau Germania sunt posibile”.