Pe 22 aprilie a.c., unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria regiunii a avut loc în zona Baisaran, lângă oraşul turistic Pahalgam din districtul Anantnag. Oameni înarmaţi au deschis focul ucigând 26 de turişti şi rănind alţi 20. Frontul de Rezistenţă, un grup legat de organizaţia teroristă pakistaneză Lashkar-a-Taiba, a revendicat atacul. Care a vizat turişti hinduşi şi se crede că este un protest împotriva schimbărilor demografice percepute în regiune. Prim-ministrul indian Narendra Modi care se afla în Arabia Saudită a promis că îi va pedepsi pe responsabili, iar ministrul Apărării, Rajnath Singh, a anunţat posibile măsuri militare ca răspuns la atac. Pakistanul a negat orice implicare. Guvernul indian a închis graniţa cu Pakistanul, a suspendat importantul Tratat privind apele Indusului, şi a închis spaţiul aerian şi a expulzat pe toţi pakistanezii de pe teritoriul său. După împărţirea Indiei Britanice în 1947, regiunea Kashmir a fost disputată între India şi Pakistan, două ţări care deţin bomba atomică. Partea indiană este considerată o regiune sensibilă. Separatiştii musulmani luptă pentru anexarea la Pakistan, calmul părea să fi revenit şi turiştii s-au întors treptat. Tratatul Indus din 1960 reglementează utilizarea apelor. Râurile estice (Beas, Ravi, Sutley) aparţin Indiei, în timp ce râurile vestice Jhelum şi Chenab aparţin Pakistanului. Pentru prima dată contractul vital a fost suspendat. Conflictul din Kashmir n-a fost încă rezolvat, după multe încercări de-a lungul anilor.