Conferință de presă Trump – Macron: Amabilități și discordie

0
389

În Press Room, de la Casa Albă, Emmanuel Macron și Donald Trump, într-o comună conferință de presă, au punctat diferențele lor de abordare pe dosare sensibile ale momentului: Iran, încălzirea globală, comerț. Dincolo de amabilități de fațadă, poate excesive, discuțiile au fost complicate. Emmanuel Macron a sugerat omologului american cel puțin un nou acord pe chestiunea iraniană. Propunere acceptată de Donald Trump, cu un  termen limită de 12 mai a.c. În chestiunea Coreea de Nord, Donald Trump a cerut Phenianului eliminarea cu desăvârșire a arsenalului nuclear. Un punct delicat al discuțiilor a fost cel referitor la încălzire, după retragerea SUA din Acordul de la Paris. Astăzi, Emmanuel Macron se va exprima în fața Congresului, care reunește 100 de senatori și 435 de deputați. Profitând de prezența în SUA, președintele francez are programate întâlniri cu conduceri ale unor mari grupuri de afaceri americane: JP Morgan, Pepsi-Cola, Salesforce, UTC, Best Buy, AT&T, Bristol- Myers, KKR. Salesforce a anunțat că va investi în Franța 2,2 miliarde de dolari în următorii cinci ani.