Ieri, la Şcoala Gimnazială „Ion Ţuculescu” a avut loc a o manifestare care a adus în prin-plan colaborarea între două ţări. Trei voluntari din Turcia au ţinut să le arate copiilor din Craiova tot ceea ce se referă la schimburi de experienţă culturale. „La noi, a avut loc, cu o zi în urmă, sărbătoarea copiilor. Ne-am dorit să le arătăm şi elevilor din Craiova o parte din tradiţiile noastre. Ne axăm pe activităţi extraşcolare şi am încercat să aducem o parte din obiceiurile din Orient. Este cu adevărat un schimb de experienţă, benefic pentru toţi ”, a precizat Ramazan Safa, unul dintre voluntarii turci. Acţiunea, la care au fost prezenţi peste 100 de copii, a fost organizată, în colaborare, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Institutul Cultural Turc şi Asociaţia „Tinerii 3 D”. „Încurajăm astfel de activităţi şi ne dorim cât mai multe acţiuni de acest fel, cu atât mai mult cu cât sunt prezenţi şi voluntari”, a menţionat prof. Monica Leontina Sună, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.