Arest la domiciliu pentru cei patru funcţionari de la „Taxe şi Impozite”

0
215

Instanţa a constatat neregularităţi în rechizitoriu

Magistraţii Judecătoriei Craiova au dispus, joi, înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu şi pentru ultimul din lotul funcţionarilor de la Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova care se mai afla după gratii, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu, fraude informatice, fals intelectual şi înşelăciune. Instanţa a constatat o serie de neconcordanţe în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin care au fost trimişi în judecată cei 14 actuali şi foşti funcţionari şi a dat un termen de cinci zile procurorilor să remedieze problemele şi să anunţe dacă menţin trimiterea în judecată sau solicită restituirea dosarului. Între timp, s-au menţinut măsurile preventive faţă de restul inculpaţilor.

La termenul de joi, 23 aprilie a.c., al procesului în care sunt judecaţi 14 actuali şi foşti funcţionari ai Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova, judecătorii au constatat o serie de nereguli în rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii. O parte din nereguli au fost sesizate chiar de inculpaţi. În aceste condiţii instanţa a stabilit un termen de cinci zile pentru ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova să remedieze problemele sau pentru a cere înapoi rechizitoriul: „Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 5235/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Conform art. 345 alin. 3 C.p.p., în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova va remedia neregularităţile constatate şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului”, se arată în încheierea de şedinţă a Judecătoriei Craiova. În plus, în aceeaşi şedinţă, judecătorii au decis să-i înlocuiască şi lui Simon Octavian Cojocaru arestarea preventivă cu arestul la domiciliu, celelalte trei funcţionare care fuseseră arestate, respectiv Vasilica Iuliana Bumbac, Georgeta Mitroi şi Elena Munteanu fiind deja în arest la domiciliu de la începutul acestei luni.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus trimiterea în judecată a 14 funcţionari ai Direcţiei de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei municipiului Craiova (zece dintre ei încă în activitate), acuzaţi de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fraude informatice, fals intelectual şi înşelăciune. Este vorba despre Vasilica Iuliana Bumbac (39 de ani), Georgeta Mitroi (47 de ani), Elena Munteanu (47 de ani), Simon Octavian Cojocaru (37 de ani), toţi patru aflaţi în arest preventiv, Andreea Loredana Beldeanu-Gegiu (38 de ani), arestată la domiciliu, Corina Coadă Petria (33 de ani), Claudia Mariana Bogoi (40 de ani), Daniel Petrişor Stepan (44 de ani), Luminiţa Predoaica (45 de ani), Ioana Moraru (41 de ani), Lucica Păsărică (56 de ani), Valentina Anca Cătănescu (41 de ani), Graţiela Titina Guşiţă (51 de ani), şi Lilioară Piciu (55 de ani), toţi sub control judiciar. Aceştia au fost cu toţii „săltaţi” pe 22 ianuarie a.c., când s-au făcut percheziţii la 24 de locuinţe din municipiu aparţinând suspecţilor. Oamenii legii au ridicat şi documente găsite la locuinţele suspecţilor, dar şi alte mijloace de probă. Toţi cei 14 au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă numai şase au fost arestaţi preventiv, ulterior, la apel, rămânând după gratii doar patru funcţionari. Anchetatorii au declarat că suspecţii, în schimbul unor sume de bani sau a altor foloase, în perioada 2006 – 2014 ar fi şters din evidenţa informatizată amenzile unor persoane, ar fi scutit de la plata sumelor datorate bugetului de stat persoane care nu beneficiau de facilităţi sau chiar au anulat chitanţe care atestau plata unor taxe judiciare de timbru, primăria Craiova constituindu-se parte civilă cu suma de 500.786 lei.