Campanie de combatare a căpuşelor

0
363

O campanie de dezinsecţie care vizează, în principal, combaterea căpuşelor va fi demarată luni, 29 aprilie 2013, de SC Salubritate Craiova SRL, acţiunea urmând să se desfăşoare într-un interval de două zile. Lucrătorii societăţii vor interveni în zona parcurilor din Craiova dar şi a spaţiilor verzi din jurul locurilor de joacă, suprafaţa totală pe care se vor efectua stropiri fiind de 100 de hectare. Substanţa care va fi folosită în cadrul acestei activităţi se numeşte Extratox, face parte din grupa a treia de toxicitate şi este avizată de Ministerul Sănătăţii. Pentru a preveni incidentele cauzate de campanie de dezinsecţie, Salubritate Craiova a făcut publică această acţiune, prin anunţ într-un cotidian local, dar a notificat în acest sens şi spitalele, unităţile fitosanitare şi asociaţiile de crescători de albine de pe teritoriul Craiovei. „Am decis să organizăm această campanie având în vedere că urmează o perioadă de mini-vacanţă, în care craiovenii vor ieşi în parcuri şi zone cu multă verdeaţă, şi, astfel, riscul de a fi muşcaţi de căpuşe va fi mai mare”, a spus Cristian Popescu, directorul general al SC Salubritate Craiova SRL.