Patronul de la “Patria Imobiliare”, la judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

1
476

Costinel Silviu Diculescu, patronul societăţii “Patria Imobiliare” din Craiova, împreună cu soţia sa, care era administratorul firmei şi cu manelistul Nelu Anca, cunoscut drept “Nelu de la Craiova”, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. Dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de iniţiere sau constituire a unui grup care nu este grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave a fost înregistrat luni, 23 aprilie a.c., pe rolul Tribunalului Dolj, în aceeaşi zi fiind menţinută măsura arestării preventive faţă de Costinel Silviu Diculescu, patronul de la “Patria Imobiliare”, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 21 mai.

Costinel Silviu Diculescu

Reamintim că, la începutul lunii noiembrie 2011, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat mai multe percheziţii în Craiova, una dintre ele şi la sediul firmei “Patria Imobiliare” din centrul Craiovei, de unde oamenii legii l-au ridicat pe patron, Costinel Silviu Diculescu, şi mai multe cutii cu documente. La momentul respectiv, procurorii craioveni din cadrul DIICOT comunicau faptul că „Diculescu Costinel Silviu, împreună cu alte persoane, au constituit o grupare infracţională, acţionând în municipiul Craiova, având drept scop obţinerea de beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a mai multor persoane, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobile situate într-o zonă rezidenţială”, prejudiciul estimat de anchetatori fiind estimat la aproape un milion de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori în cauză, în perioada 2007-2011, Costinel Diculescu, soţia sa, Lia Roxana Diculescu, şi Nelu Anca, un cântăreţ de manele, cunoscut sub numele de “Nelu de la Craiova”, toţi trei inculpaţi în dosar, împreună cu învinuiţii Ionel Grigore şi Mariana Anca, soţia lui Nelu, au constituit un grup cu scopul de a înşela diverse persoane. Mai exact, Costinel Diculescu, care împărţea administrarea firmei “Patria Imobiliare” cu soţia sa, Lia Roxana Diculescu, şi ea trimisă în judecată în dosar, a dat peste tot anunţuri cum că, în calitate de dezvoltator imobiliar, a început construirea unui complex rezidenţial de locuinţe pe raza comunei Malu Mare, iar persoanele care vor să beneficieze de oferta sa sunt aşteptate să încheie contracte. Oamenii legii au stabilit că Diculescu a întocmit mai multe antecontracte de vânzare-cumpărare cu diverse persoane cărora le-a promis construcţia unor case în comuna Malu Mare şi vânzarea acelor imobile cu terenul aferent prin intermediul agenţiei “Patria Imobiliare”, iar după ce a încasat banii a refuzat să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică. O parte din locuinţele promise chiar au fost ridicate şi date în folosinţă, numai că, ajutat de ceilalţi membri ai grupului, Diculescu a reuşit să le vândă pe unele dintre acestea, chiar dacă părţile vătămate locuiau de mai mult timp acolo, iar pe altele le-a pus gaj la bănci, fără ştirea locatarilor.

Cât despre “Nelu de la Craiova”, anchetatorii au stabilit că acesta i-a împrumutat bani cu dobândă lui Costinel Diculescu şi chiar a apărut de mai multe ori ca intermediar în vânzările succesive de imobile care au avut loc. Asta pentru că inculpaţii întocmeau în fals contracte de vânzare-cumpărare pentru locuinţe şi garsoniere pe care le aveau şi în zona centrului comercial “Selgros”, ascunzând faptul că erau ipotecate, lucruri pe care noii proprietari le aflau prea târziu.

S-a mai reţinut faptul că prin activitatea infracţională au fost aduse grave prejudicii persoanelor vătămate, în jur de 20 la număr, multe dintre acestea rămânând pe drumuri după ce şi-au vândut locuinţele ca să-şi achiziţioneze altele noi, în complexul imobiliar de la Malu Mare.

Luni, când dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, magistraţii au menţinut starea de arest a lui Costinel Diculescu, hotărâre pe care inculpatul o poate ataca cu recurs, şi au stabilit primul termen de judecată al procesului pentru 21 mai a.c.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari, domniilor procurori de la DIICOT Craiova pentru ca ati prins niste nenorociti de oamenii, acum vrem sa urmarim tot procesul sa vedem cum decurg lucrurile la instanta, vrem ca instanta sa judece corect si sa ii aresteze pe acesti indivizi fara scrupule, cu ani grei de puscarie, vom veni toti pagubitii la proces si cu aceasta ocazie vreau sa adresez judecatorilor o rugaminte sa le dea maxim de pedeapsa, puscarie cu executare lui DICULESCU SILVIU – COSTINEL, DICULESCU LIA ROXANA, NELU ANCA, MARIANA ANCA SI LUI TIPUL ALA IONEL GRIGORE LA TOTI PUSCARIE CU EXECUTARE MAXIM PENTRU PREJUDICIU DE 900.000 DE EURO.

Comments are closed.