Argentina – Brazilia, meciul orgoliilor

0
173

Argentina şi Brazilia se întâlnesc în preliminariile CM 2026, zona America de Sud, la noapte, la Buenos Aires, pe “Monumental”. În România, meciul se vede pe platforma Prima Play, de la ora 2. Dacă nu pierde, Argentina poate obține matematic calificarea la Campionatul Mondial, dar are 3 absenţe importante: Messi, Lautaro Martinez şi Dybala. Totuşi, şi fără ei, campioana mondială s-a impus acum 3 zile în Uruguay, scor 1-0. Brazilia este la 7 puncte în spatele rivalei.

Disputa a trezit şi orgolii, iar căpitanul Barcelonei, Raphinha, a oferit nişte declaraţii belicoase înainte de joc, la podcastul lui Romario. „Trebuie să îi batem! Fără ezitare. Pe teren şi în afara lui, dacă este necesar. O să dau totul, să-i ia dracu’”, a spus atacantul.

În schimb, un discurs echilibrat a avut selecţionerul campioanei mondiale, Scaloni: „Este meci important, dar este totuşi un meci de fotbal. Îmi amintesc imaginea de după Copa America 2021, a lui Leo Messi stând cu Neymar pe treptele de la Maracana. Aceasta este imaginea care trebuie să rămână cu noi. Toată lumea vrea să câştige, dar  nu trebuie să mergem mai departe. Brazilia are potenţialul de a ne domina, pentru că este una dintre cele mai bune echipe din lume, iar noi vom fi pregătiţi pentru asta”.

Brazilia este cvintuplă campioană mondială, în timp ce Argentina a câştigat de 3 ori trofeul, pe care îl deţine în acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *