Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a sărbătorit “Ziua Poliţiei Române”

0
409

Astăzi, se împlinesc 197 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, perioadă de devotament şi profesionalism în slujba cetăţenilor. Pentru a marca această aniversare, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a organizat mai multe activităţi. În această zi de sărbătoare, doi ofiţeri şi doi agenţi de poliţie au fost înaintaţi în grad, înainte de termen, pentru rezultate deosebite, iar alţi 20 de ofiţeri şi 173 de agenţi, care au îndeplinit condiţiile legale, au fost avansaţi în gradul profesional următor. S-au depus coroane de flori la monumentul eroilor poliţişti căzuţi la datorie, s-a vizitat expoziţia de luptă din dotarea IPJ Dolj. Finalul manifestărilor a avut loc în Amfiteatrul “General Ion Eugen Sandu”, de la sediul IPJ, la care au participat reprezentanţii celorlalte instituţii de aplicare a legii, parteneri în lupta împotriva criminalităţii, oficialităţi, precum şi delegaţii străine din Bulgaria, Polonia şi Serbia.