Camera Reprezentanţilor îi cere lui Barack Obama să trimită arme în Ucraina

0
309

Camera Reprezentanţilor de al Washington a aprobat cu o majoritate covârşitoare (348 de voturi pentru la 48) o rezoluţie care îi cere preşedintelui Barack Obama să trimită arme Ucrainei, pentru a sprijini lupta Kievului împotriva rebelilor separatişti din estul ţării. Administraţia Prezidenţială rămâne însă, deocamdată, în expectativă, monitorizează respectarea acordului de încetare de focului şi se limitează la trimiterea de ajutoare militare neletale. Preşedintelui Obama i se cere să acorde ajutor militar letal forţelor guvernamentale ucrainiene. Lucru solicitat de liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, în toamna trecută, în faţa Congresului. „Încurajez cu tărie SUA să ofere Ucrainei un statut special de securitate şi apărare care să reflecte cel mai ridicat nivel de interacţiune cu un stat non-membru NATO. Vă rog să nu lăsaţi Ucraina singură, în faţa acestei agresiuni”, a declarat Petro Poroşenko. „Nu putem câsşiga un război cu paturi”, a mai spus preşedintele ucrainean, aluzie la ajutorul umanitar şi militar neletal oferit de americani. Acum un an, Congresul i-a dat undă verde preşedintelui să trimită arme în Ucraina. Iar luna trecută, un grup de senatori chiar a spus că valoarea acestora să fie de un 1 miliard de dolari. Atunci preşedintele Obama a spus, după o întâlnire cu Angela Merkel, că vrea să acorde o şansă diplomaţiei. Şi cancelarul german a declarat ferm că nu va trimite arme ucrainienilor. „Un lucru cred că este clar pentru toată lumea, nu există şi nu poate să existe o soluţie militară a crizei din Ucraina. Aşa că toate eforturile noastre comune trebuie să găsească o rezolvare pe cale diplomatică”, a spus ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier. Luna aceasta, Administraţia americană a anunţat că livrează Ucrainei echipamente militare neletale în valoare de 75 de milioane de dolari. La presiunea Congresului se adaugă şi cea a înalţilor oficiali din armată. Şeful Statului Major şi secretarul Apărării au declarat că sunt pentru furnizarea de arme letale.