Avizul comisiei juridice a Senatului în cazul Darius Vâlcov este negativ, plenul va decide

0
308

Preşedintele comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc a declarat, ieri, că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei în cazul cererii DNA de reţinere şi arestare preventivă, în cazul lui Darius Vâlcov, este negativ, plenul urmând a decide în acest caz.

Cătălin Boboc a precizat, la finalul şedinţei comisiei juridice, că votul colegilor jurişti, în privinţa solicitării Parchetului în vederea reţinerii şi arestării preventive a lui Darius Vâlcov a fost de cinci voturi „pentru” şi cinci voturi „împotrivă”, înregistrându-se şi o abţinere. Senatorii jurişti au votat, astfel, la cererea preşedintelui comisiei pentru un aviz favorabil în cazul cererii DNA care îl vizează pe Darius Vâlcov. „Nu putem transmite plenului un raport favorabil asupra acestei solicitări. E votul exprimat de colegii mei, probabil fiecare va dori sau nu să îl explice. Din păcate, nu reuşim să avem o practică unitară pe acest subiect şi poate tratăm lucrurile prea subiectiv”, a afirmat Cătălin Boboc. El a mai spus că plenul Senatului este cel care va decide, la final, avizul comisiei juridice fiind unul de recomandare.

Întrebat dacă este vorba despre un aviz negativ, Boboc a confirmat acest lucru, precizând că solicitarea sa, pentru aviz favorabil, nu a întrunit numărul necesar de voturi, respectiv şase. „Nu este întrunit numărul de voturi pentru un aviz pozitiv”, a mai arătat preşedintele comisiei juridice din Senat.

Întrebat dacă rezultatul din comisia juridică arată faptul că Darius Vâlcov va fi apărat în plen, preşedintele comisiei juridice a afirmat că poate exprima voinţa fiecărui senator dar şi „un anume curent”. „Pot să confirm că senatorii PNL au votat aşa cum am anunţat. Eu nu spun că e bine sau că e rău ceea ce fac ceilalţi, dar trebuie să asumăm un anume mod de comportament şi să avem o practică unitară în privinţa acestor solicitări”, a mai precizat Cătălin Boboc.

El a amintit ultimul raport MCV care nu acuza Parlamentul de abordarea într-un mod sau altul a acestor solicitări ale justiţiei, ci de abordarea „neunitară”. „Cred că ar fi cazul să începem să avem o conduită care să exprime ceva, un anume mod de a gândi, şi să nu fie diferită de la un caz la altul”, a spus senatorul liberal.

Cătălin Boboc a adăugat că la votul în cazul lui Dan Şova a existat o altă configuraţie politică în comisia juridică, prin prezenţa senatorului independent Mihai Neagu, care a fost schimbat, în plenul de luni, cu un senator social-democrat, Pavel Marian. Preşedintele comisiei juridice a anunţat că raportul comisiei juridice a fost transmis Biroului Permanent pentru a intra, astăzi, în votul plenului Senatului. Cătălin Boboc, a precizat, înainte de începerea şedinţei, că dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov are şapte volume şi aproximativ 2.700 de pagini.