A început să se facă sport în şcoli

0
443

Se mai face sport în şcoală? Mai vin elevii la orele de Educaţie fizică şi sport? Mai sunt scutiţi şcolarii, cu acordul părinţilor, de „calvarul” orelor „din curtea şcolii sau de pe terenurile de sport”? Mai are sănătate acest popor, plecând de la vârsta şcolară? Întrebări care aşteaptă răspunsuri. O parte este deja oferită: nu mai sunt foarte mulţi elevi care „fentează” ora de sport, semn că se merge spre intrarea în normalitate.

În anii trecuţi, elevii alergau spre scutiri de la „ora de sport”. Părinţii doreau să-şi vadă copiii ori ingineri, ori specialişti IT, ori profesori, ori… Până la un punct, dorinţe legitime. Scutirile de efort curgeau pe bandă rulantă. Toată lumea dorea să-şi vadă odraslele mergând cât mai departe în viaţă, trecând şi peste riscurile oferite de lipsa de efort fizic. Între timp, percepţia s-a schimbat, iar sportul, efectuat în timpul şcolii, capătă o cu totul altă importanţă.

Fetele, mai scutite de efort decât băieţii

Vorbind statistic, deşi aceste noţiuni par, uneori, desuete, la Dolj situaţia este cât se poate de bună. Astfel, în anul şcolar 2014/2015, au fost înscrişi 95.785 de elevi: în mediul urban – 61.752 ( fete – 30.276, băieţi – 31.476), iar în mediul rural 34.033 (17.323 fete, 16.710 băieţi). Totalul scutiţilor de efort, pe primul semestru al anului şcolar 2014/2015, este 979, defalcat astfel: în „urban” – 759 (442 de fete şi 317 de băieţi) – în „rural” – 220 (134 de fete şi 86 de băieţi). La clasele I-IV, au fost înscrişi 35.012 elevi, fiind scutiţi de efort fizic total  174, 110 dintre aceştia provenind  din mediul urban. La „gimnaziu”, au fost scutiţi de efort fizic 240 de elevi, 132 provenind din mediul orăşenesc, 66 de fete, iar din „rural” 41 au fost băieţi. Vorbim numai despre învăţământul primar/gimnazial.

„Suntem la media naţională a scutirilor”

La învăţământul liceal, au fost înscrişi 30.147 de elevi, în „urban” 24.701 (12.624 de fete), iar din „rural” sunt 2.657 de băieţi. Din acest total, au căpătat scutire de efort la ora de sport 565 (517 de la oraş – 332 de fete). „Cred că putem spune că suntem la media naţională, dacă nu cumva sub ea, în ceea ce priveşte numărul scutirilor de efort fizic. Părinţii au început să înţeleagă că educaţia fizică este foarte necesară pentru dezvoltarea unui copil. Practic, putem vorbi că, în Dolj, educaţia fizică şi-a găsit locul ”, a declarat prof.  Alin Vancea, inspector de specialitate al ISJ Dolj.