Severin, fluierat de colegi în Parlamentul European

1
442
Adrian Severin

Odată cu excluderea din grupul S&D, Adrian Severin şi-a pierdut locul pe care îl ocupa în spaţiul rezervat acestuia şi a primit fotoliul cu numărul 778. Aflat în partea din spate a sălii, destinată europarlamentarilor neafiliaţi, fotoliul pe care va sta Adrian Severin se află între cel al lui George Becali (777) şi cel al lui Corneliu Vadim Tudor (779). În total, în PE sunt 856 de fotolii numerotate.  Severin şi-a pierdut – cel puţin temporar- şi biroul pe care îl ocupa în Parlamentul European. Acesta a fost sigilat şi se află sub pază permanentă, conform unor surse din Parlamentul European. Scandalul generat de informaţiile publicate de Sunday Times au fost subiectul unei declaraţii, miercuri după-amiază, la începerea sesiunii plenare a PE. Preşedintele Jerzy Buzek a făcut o declaraţie pe această temă iar mai mulţi europarlamentari au fluierat în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona.  „Au fost din păcate şi fluierături în momentul în care preşedintele (preşedintele PE – n.r.) s-a referit la cel de-al treilea europarlamentar care a refuzat să demisioneze. Astfel de gesturi sunt frecvente atunci când europarlamentarii doresc să protesteze faţă de o anumită situaţie”, a declarat, ieri, pentru MEdiafax, Cătălin Ivan, şeful Delegaţiei PSD din PE. Ivan a mai spus că excluderea lui Severin este clară, fiind aprobată în unanimitate de toţi membrii S&D.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.