Festivalul „Îngerul a strigat”, la jumătatea lui Prier

0
797

Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, va organiza joi, 14 aprilie, festivalul dedicat sărbătorilor pascale „Îngerul a strigat”, ce are ca scop promovarea tradiţiilor şi valorilor creştine. Manifestarea se adresează tuturor categoriilor de elevi, dar şi preşcolarilor, care se vor înscrie în concurs numai cu tradiţii şi cântece autentice româneşti specifice sărbătorilor pascale. Înscrierile se fac zilnic, până pe data de 8 aprilie, la sediul Fundaţiei din Craiova – strada „Mitropolit Firmilian” nr. 3 – sau la numărul de telefon 0251.521.908. Toate grupurile vor primi diplome de participare.