Atacurile masive –terestre, aeriene, maritime- asupra teritoriului ucrainian, din ultimele două zile, inclusiv asupra capitalei ţării Kiev, de către armata rusă, soldată cu morţi şi răniţi, sidereză pur şi simplu. Suntem totuşi în secolul XXI, când credeam că aşa ceva nu mai e posibil în Europa. Sub şoc, o parte a populaţiei ucrainiene (44 milioane locuitori) este tentată să părăsească ţara. Pentru cât timp nu se ştie. Spaima de rachetele armatei ruse, comandată de Vladimir Putin, prizonier al delirului paranoic, este maximă. Pacea continentului rămâne ameninţată. Rusia, devenită deja un paria, care n-are altă intenţie decât „decapitarea şi denazificarea” guvernului de la Kiev, nu găseşte aliaţi fideli pe tot continentul. Şi nici mare înţelegere. După ce au eşuat în demersurile diplomatice, exacerbate prin preşedintele francez Emmanuel Macron, care se poziţionase ca un strateg în criza cu Rusia, asumându-şi rolul de mediator între Joe Biden şi Vladimir Putin, europenii şi aliatul lor SUA apelează la sancţiuni economice pentru a inhiba un adversar de temut. Istoria relaţiilor diplomatice demonstrează eficienţa lor scăzută. Embargouri, restricţii financiare, liste negre cu oficiali ruşi, membri ai Dumei ori apropiaţi ai lui Vladimir Putin, sunt presiuni rareori eficace, de care Washingtonul şi UE au mai făcut uzaj. Cei 27 au căzut de acord în Consiliul European asupra unui ansamblu de măsuri de retorsiune „masive şi severe”, de ordin economic: limitarea drastică a accesului la pieţele de capital european, chiar şi pentru finanţarea datoriei, reducerea accesului la tehnologii cruciale, interdicţia exporturilor spre Rusia de avioane, piese de schimb ale industriei aeronautice şi spaciale, tehnologii de rafinare pentru industria petrolieră, restricţii pentru cetăţenii ruşi la depozite mai mari de 100.000 euro, dar şi pentru multe anteprize de stat, cărora li se va bloca accesul la finanţări europene. Se consideră că noile sancţiuni vor lovi individual cercurile de putere, prin interdicţia accesului în spaţiul UE, ş.a.m.d.. „Impactul va fi maxim şi asupra elitelor ruse”, a asigurat Ursula von der Leyen. Chiar astăzi s-a decis sancționarea , e drept simbolică a președintelui rus Vladimir Putin și a ministrului sau de Externe, Serghei Lavrov, prin înghețarea averilor deținute în UE. Ceea ce se întâmplă este un moment de cotitură profundă în istoria Europei. O nouă pagină. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov a decretat: discuţii cu Kievul după ce armata ucrainiană va depune armele. Sună incredibil. Pentru a justifica tot ceea ce se întâmplă, Vladimir Putin a repetat obsesiv că Alianţa trans-atlantică n-a respectat promisiunile din anii 1990, de a nu integra ţări din Europa Centrală şi Orientală. O afirmaţie considerată ca exagerată. A stabilit mai multe linii roşii, condiţie imperativă a retragerii trupelor masate la frontiera cu Ucraina, reclamând garanţii scrise că aceasta nu va fi integrată în NATO. În retorica liderului de la Kremlin, Rusia este victimă şi agresorul… NATO. Occidentul a răspuns cum era şi firesc: „Voi spuneţi că a fost violat un angajament care nu figurează în nici un tratat, ocultând că aţi semnat memorandumul de la Budapesta care garanta integritatea teritorială a Ucrainei”. Şi contrar a ceea ce afirmă Moscova, Rusia n-a fost exclusă de la securitatea Europei după „războiul rece”. Parteneriatul pentru pace din 1994, actul fondator al relaţiilor NATO-Rusia din 1997, Consiliul NATO-Rusia din 2002, sunt dovezi peremptorii, care nu au nevoie de nici o demonstraţie. Procesul de lărgire NATO, departe de a face unanimitate în rândul membrilor săi, prin reticenţa Berlinului şi Parisului la aderarea Ucrainei, şi poate chiar a SUA, putea fi în continuare discutat cu răbdare şi tact, cu riscul de a provoca o insatisfacţie echilibrată. Vladimir Putin n-a înţeles că prin tot ceea ce face, în plan militar produce un „nou război rece”, cu consecinţe nefaste, dacă nu dramatice, inclusiv pentru ţara sa. Dar şi pentru restul continentului. Cu toate acestea a declarat că este pregătit să trimită o delegație, în capitala aliată Minsk pentru discuții menite să ducă la încetarea ostilităților militare.
