Trupele ruseşti au intrat în Kiev (în curs de actualizare)

0
401

Trupele ruseşti au intrat în Kiev, au confirmat oficiali ucraineni într-un tweet, conform BBC.

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că „inamicul” se află în cartierul Obolon, la aproximativ 9 km nord de parlamentul din Kiev, în centrul oraşului.

Oficialii au încurajat localnicii să facă cocktailuri Molotov pentru a riposta, sfătuindu-i totodată pe ceilalţi să se adăposteze.

„Locuitori paşnici – fiţi atenţi. Nu ieşiţi din casă!”

Oraşul Melitopol, unul dintre oraşele mari ale Ucrainei, a fost cucerit de ruşi. După o noapte de bombardamente, în această dimineaţă tancurile ruseşti defilau prin centrul oraşului.

Trupele ucrainiene îşi apără poziţiile pe patru fronturi, în ciuda faptului că sunt în inferioritate numerică, a declarat vineri dimineaţă un oficial din Ministerul ucrainean al Apărării, citat de Sky News. Sunt lupte în Kiev, Liov, Ivano-Frankivsk, Podilsk, Ochakiv, Mariupol, Harkiv, Senkivka şi Chernihiv. Un consilier guvernamental a declarat că „astăzi va fi cea mai grea zi”, în timp ce Rusia încearcă să cucerească capitala Kiev.

El a declarat că Rusia intenţionează să folosească tancuri pentru a pătrunde în oraş, adăugând că apărarea Ucrainei este pregătită cu rachete antitanc furnizate de aliaţii străini.