Ştiinţa primeşte vizita lui Săndoi

0
501

Universitatea Craiova – Chindia Târgovişte, azi, ora 20.30 (“Ion Oblemenco”)

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Creţu, Nistor, Gustavo – Cîmpanu, Markovic, Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf. Rezerve: Lazar – Vlădoiu, Conte, Căpăţână, Bic, Mateiu, Vînă, Roguljic, Baiaram.

Chindia: D. Moldovan – Butean, Iacob, Piţian, Căpuşă – Popadiuc, Dulca, Passaglia, M. Şerban – Sila, Chunchukov. Antrenor: Emil Săndoi. Rezerve: Căbuz – Celea, Rrumbullaku, Corbu, Kocic, Ioniţă, Cantave, Jipa, Cherchez.

Arbitru: Horaţiu Feşnic (Cluj). Asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj). Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti).

Prefaţa LPF scoate în evidenţă sezonul bun făcut de Ivan şi faptul că Emil Săndoi a încurcat aproape de fiecare dată Universitatea Craiova. Totuşi, Ştiinţa a câştigat cu 1-0 ultimele două dispute cu fostul său căpitan, în sferturile Cupei României şi în turul acestui campionat, ambele în 2021.

Prefaţa LPF:

“Universitatea şi Chindia s-au mai întâlnit de cinci ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar o partidă s-a terminat la egalitate. Primul meci a avut loc pe 28 iulie 2019, Universitatea Craiova – Chindia 1-0, marcator Mihai Roman II. Singura remiză s-a consemnat pe 9 noiembrie 2019, Chindia – Universitatea Craiova 1-1. Cea mai recentă dispută directă din campionat: 22 octombrie 2021, Chindia – Universitatea Craiova 0-1, gol înscris de Andrei Ivan.

Partida va fi una specială pentru Emil Săndoi, care a cunoscut cele mai mari realizări ca jucător în culorile alb-albastre. De asemenea, de gruparea din Bănie se leagă şi cea mai importantă performanţă ca antrenor, locul 5 la finele sezonului 2014-2015, când a stabilit recordul de invincibilitate pentru fotbalul craiovean, de  19 partide consecutive fără înfrângere.

Emil Săndoi vs Universitatea Craiova în Liga 1: 4 jocuri – două victorii – o remiză – o înfrângere.

Mediile de vârstă: Universitatea Craiova – 26 ani şi 6 luni; Chindia Târgovişte – 24 ani şi 10 luni.

11 goluri marcate, 6 pase decisive şi 3 penalty-uri scoase sunt realizările ofensive izbutite de Andrei Ivan în ediţia curentă, vârful oltenilor aflându-se în cea mai bună perioadă din carieră.

Alexandru Iacob, Doru Popadiuc şi Tiberiu Căpuşă sunt jucătorii din lotul târgoviştenilor care au bifat cele mai multe prezenţe în ediţia curentă, fiecare câte 25 de meciuri.”