Comisarul european Corina Crețu în vizită la Făgăraș

0
561

Luni, 25 februarie, comisarul european Corina Crețu efectuează o vizită oficială în România, unde se va întâlni cu președinții consiliilor județene Brașov și Sibiu, în cetatea Făgărașului. Înaltul oficial european se va întâlni, de asemenea, cu primarii din Țara Făgărașului.

“Politica regională și urbană răspunde nevoilor tuturor cetățenilor și vizează o dezvoltare teritorială echilibrată. Uniunea Europeană a finanțat în zona Făgăraș, Sibiu și Brașov proiecte de peste 800 de milioane de euro, bani care au contribuit la creșterea calității vieții cetățenilor. UE a susținut aici investiții pentru modernizarea transportului urban, dezvoltarea infrastructurii de sănătate, eficiență energetică, susținerea mediului de afaceri și, nu în ultimul rând, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare. Fondurile noastre vor continua să sprijine dezvoltarea acestei zone”, a declarat comisarul european Corina Crețu înaintea vizitei.

Principalele teme de discuție pe care înaltul oficial european le va aborda în cadrul întâlnirilor de luni cu autoritățile locale din Brașov, Sibiu și Făgăraș sunt stadiul implementării proiectelor cu finanțare europeană în regiune și viitorul politicii de coeziune.