Reţea de contrabandişti cu tutun destructurată de poliţiştii doljeni

0
406

În cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au depistat trei membri ai unei reţele de contrabandişti de ţigări şi au indisponibilizat peste 1.200 pachete ţigări de contrabandă, sume de bani şi bunuri provenite din activităţi de contrabandă. Cei trei doljeni sunt acum cercetaţi penal în stare de libertate.

mascatiÎn continuarea activităţilor pe care le derulează într-un dosar penal aflat în lucru la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, poliţiştii din cadrul acestui serviciu au obţinut autorizaţii de percheziţie eliberate de magistraţi şi au descins, joi, la locuinţele deţinute de Alin Stăncurel, de 35 de ani, Florin Pîrlea, de 33 de ani şi Geta Ciontu, de 39 de ani, toţi din Băileşti, unde existau date şi informaţii că sunt deţinute bunuri de contrabandă, precum şi valori provenite din activităţi ilegale. În locuinţele percheziţionate au fost găsite 1.211 pachete (24.220 ţigarete) de ţigarete fără timbru de marcaj fiscal românesc, provenite din ţări limitrofe precum Serbia şi Ucraina, suma de 5.600 euro şi 48.000 lei, precum şi cantitatea de aproximativ 500 gr. aur, valori despre care poliţiştii au stabilit că provin din comiterea de infracţiuni de contrabandă cu ţigări comise în mod repetat în ultimul an de zile. „Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar femeia a fost reţinută pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore şi a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj. Cantitatea de ţigarete a fost indisponibilizată şi predată reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova în vederea calculării prejudiciului cauzat bugetului de stat, iar celelalte bunuri şi valori ridicate din locuinţele suspecţilor au fost indisponibilizate până la definitivarea cercetărilor în dosarul penal”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. Ieri după-amiază femeia a fost eliberată, fiind plasată sub control judiciar.