Universitatea II, 2-2 cu Roşiori

0
439

Echipa satelit a Universităţii Craiova a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida amicală susţinută ieri în compania formaţiei Sporting Roşiori. Florea şi Ciocoteală au marcat în meciul jucat pe terenul sintetic al bazei sportive de la Aeroport. Echipa utilizată a arătat astfel: Popescu – Ghincea, Dina, Drăghici, Luică – Ciocoteală, Florea, Armăşelu – Surugiu, Neacşu, Iuga. Au mai jucat: Dică – Vlădoiu, Căle, Hodea, Rodeanu, Manea, Staicu. „A fost un joc de pregătire bun în care am întâlnit un adversar experiementat. Îl consider un test util, sunt mulţumit de evoluţia băieţilor care-şi intră în ritm acum, când ne apropiem de începerea campionatului. Mi-am făcut deja o părere despre toţi componenţii lotului, dar voi decide primul unsprezece şi în funcţie de jucătorii care vor coborî de la prima echipă. Scopul nostru este ca oriunde vom merge, începând cu deplasarea de la Lugoj, să arătăm un fotbal frumos pentru că reprezentăm Universitatea Craiova“, a spus Bogdan Vrăjitoarea, antrenorul echipei a doua a Universităţii.