În pofida unor sincope de neînţeles în Premier League, Manchester City s-a impus, aseară, în turul optimilor de finală ale C1, pe Stadionul Olimpic din Kiev (53.691 spectatori), cu 3-1 (2-0). Golurile „cetăţenilor” au fost realizate de S. Aguero (min. 15), D. Silva (min. 40), Y. Toure (min. 90). Pentru Dinamo Kiev a marcat V. Buyalsky (min. 59). În Olanda, pe stadionul Philips din Eindhoven (34.948 spectatori), PSV şi Atletico Madrid au încheiat la egalitate, 0-0, după ce, din min. 68 gazdele au evoluat în inferioritate numerică, G. Pereiro fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben.
n>