Piţurcă, bucuros că a scăpat de „coşmarul Olanda”

0
396

România începe grupa de calificare la Euro la Atena şi o încheie în Feroe

România s-a strecurat în cea mai facilă grupă la tragerea la sorţi a preliminariilor pentru Euro 2016. Bucuros că nu a picat din nou în grupă cu Olanda, Victor Piţurcă aşteaptă cu nerăbdare startul campaniei de calificare. Selecţionerul crede că Grecia a fost adversarul perfect din prima urnă. După ce s-a confruntat de şapte ori în ultimii nouă ani cu Olanda, Piţurcă este mulţumit că a evitat o nouă întâlnire cu selecţionata pregătită de Louis van Gaal. „Fiţi siguri că îmi doresc mult mai mult Grecia decât Spania, decât Germania, decât Italia, decât Olanda. Mă uitam aşa, mă gândeam parcă văd că o să cădem în ultima grupă, cu Olanda, bine că am scăpat de coşmarul ăsta”, a declarat Victor Piţurcă, la revenirea în ţară. Startul campaniei poate fi hotarător în privinţa calificării – crede Piţurcă, tricolorii jucând împozriva celor mai redutabili adversari chiar anul acesta. Astfel, în primele trei meciuri, România joacă în deplasare cu Grecia, acasă cu Ungaria şi pe terenul Finlandei. „Cred că e extrem de important cum începem, câte puncte vom acumula în această toamnă. Vor fi meciuri extrem de dificile, întâlnim cei mai buni, cei mai valoroşi adversari şi nu va fi simplu”, a mai spus selecţionerul României.

 

Programul României în preliminariile Euro 2016

7 septembrie – Grecia – România (ora 21.45)

11 octombrie – România – Ungaria, (ora 19)

14 octombrie – Finlanda – România (ora 21.45)

14 noiembrie – România – Irlanda de Nord (ora 21.45)

29 martie 2015 – România – Insulele Feroe (ora 19)

13 iunie 2015 – Irlanda de Nord – România (ora 21.45)

4 septembrie 2015 – Ungaria – România (ora 21.45)

7 septembrie 2015 – România – Grecia (ora 21.45)

8 octombrie 2015 – România – Finlanda (ora 21.45)

11 octombrie 2015 – Insulele Feroe – România (ora 19)