Băut la volan, a intrat cu maşina în gard

0
191

În dimineața zilei de 24 ianuarie a.c., ora 04.55, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Sadova, cu privire la faptul că, un autoturism a provocat distrugeri la gardul locuinței sale. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat, din comuna Sadova, în timp ce conducea un autoturism pe DC 43, la intersecția cu DN 55, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardul locuinței apelantului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.