Siguranţă la frontierele României: ieri , aproximativ 135.000 de persoane au tranzitat graniţele ţării

0
222

Ieri, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 135.000 de persoane, cetățeni români și străini și peste 40.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 71.916 de persoane, dintre care 6.675 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 24.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.391.635 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 41 de fapte ilegale (20 de infracţiuni şi 21 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 183.000 de lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.200 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 15 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.