UNICEF atrage atenţia că pierderile din educaţie, din cauza COVID – 19, sunt aproape insurmontabile

0
346
Peste 635 de milioane de elevi sunt în continuare afectați de închiderea totală sau parțială a școlilor, din cauza pandemiei Covid-19, arată UNICEF într-un comunicat emis cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Organizația trece în revistă cele mai recente date disponibile cu privire la impactul pandemiei și arată că, în statele cu venituri mici și medii, pierderile de învățare cauzate de închiderea școlilor au făcut ca 70% dintre copiii de 10 ani să nu poată citi sau înțelege un text simplu, conform edupedu.ro.

Date-cheie și exemple privind pierderile suferite de copii în ceea ce privește competențe de bază – citire și aritmetică:

  • În statele cu venituri mici și medii, pierderile de învățare ale copiilor cauzate de închiderea școlilor au făcut ca 70% dintre copiii de 10 ani să nu poată citi sau înțelege un text simplu, o creștere de la 53%, procent înregistrat înainte de pandemie.
  • În Etiopia, se estimează că elevii de școală primară au acumulat între 30 și 40% din cunoștințele de aritmetică pe care le-ar fi deprins într-un an școlar normal.
  • În SUA, s-au înregistrat pierderi de învățare în multe state, printre care Texas, California, Colorado, Tennessee, Carolina de Nord, Ohio, Virginia și Maryland. De exemplu, în Texas, două treimi dintre copiii din clasa a treia au înregistrat în 2021 rezultate mai slabe la matematică față de nivelul anului lor, în comparație cu anul 2019, când jumătate dintre copii au avut aceleași pierderi.
  • În mai multe state din Brazilia aproximativ trei din patru copii din clasa a doua nu pot citi, în creștere de la unu din doi copii înregistrați înainte de pandemie. În întreaga țară, unu din zece elevi cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani a afirmat că nu intenționează să revină la școală odată ce școala sa se va redeschide.
  • În Africa de Sud elevii sunt în urmă față de nivelul la care ar trebui să fie cu 75% până la 100% dintr-un an școlar. Se estimează că între 400.000 și 500.000 de elevi au abandonat școala în totalitate în intervalul martie 2020 și iulie 2021.

Robert Jenkins, Șeful Departamentului pentru Educației al UNICEF:

  • În luna martie se vor împlini doi ani de când pandemia de COVID-19 a început să perturbe educația la nivel mondial. Pur și simplu asistăm la un nivel aproape insurmontabil al pierderilor legate de școlarizarea copiilor. Deși este necesar să punem capăt perturbărilor sistemelor de educație, simpla redeschidere a școlilor nu este suficientă. Elevii au nevoie de sprijin intens pentru a recupera pierderile de învățare. De asemenea, școlile trebuie să-și depășească rolul de bază și să contribuie la reclădirea sănătății mintale și fizice, la dezvoltarea socială și la alimentația copiilor”.

Potrivit organizației, “consecințele închiderii școlilor sunt în creștere. Pe lângă pierderile de învățare, închiderea școlilor a avut efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor, le-a redus accesul la o sursă regulată de alimentație și a condus la sporirea riscului de abuz la care copiii sunt supuși.

  • Din ce în ce mai multe dovezi arată că pandemia de COVID-19 a generat niveluri crescute de anxietate și depresie în rândul copiilor și tinerilor, unele studii arătând că fetele, adolescenții și cei care trăiesc în mediul rural au șanse mai mari să se confrunte cu astfel de probleme.
  • În intervalul în care școlile au fost închise, peste 370 de milioane de copii din întreaga lume nu au beneficiat de mesele oferite la școală ceea ce pentru unii copii a însemnat pierderea singurei surse sigure de alimente și nutriție zilnică.”