Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni, potrivit unui anunţ făcut joi.
„Comisia a decis astăzi (joi – n.red.) să trimită României un aviz motivat, pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre”, menţionează „Pachetul de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor din luna ianuarie: principalele decizii”.
Anterior acestei decizii, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a considerat că aceste taxe încalcă normele UE, respectiv articolul 110 din Tratatul de Funcţionare al UE.
„Normele româneşti privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii. Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie a UE”, subliniază reprezentanţii CE. (Sursa: Mediafax)