Bugetul Craiovei, pe repede înainte

0
384

Primăria Craiova lucrează, la această oră, la definitivarea bugetului pentru 2018. Mai întâi, propunerile vor fi afişate pe site-ul primăriei spre dezbatere, iar apoi vor fi supuse votului consilierilor. Autorităţile atrag atenţia că, în momentul în care va fi publicat pe site-ul primăriei, bugetul va fi doar la nivelul lui 2016, dar va suporta o echilibrare masivă la jumătatea anului.

Autorităţile locale spun că, judecând după modul cum se alcătuieşte, bugetul din 2018 nu poate fi comparat cu nici unul din anii anteriori. De aceea, a atras atenţia primarul Craiovei, Mihail Genoiu, varianta de buget din acest an nici nu va mai putea fi prezentată într-o broşură, care să fie concepută comparativ cu anii precedenţi, aşa cum se obişnuia. „Până acum puteam să comparăm bugetul anului care urmează cu cel anterior. Anul acesta, diferenţa este foarte mare, încât, dacă am face o comparaţie cu cel din 2017, ar fi ca şi cum am compara două lucruri în două unităţi de măsură diferite. Deci nu suportă comparaţie”, a comentat edilul Craiovei.

 Croit după reguli noi

Bugetul are o componentă care vine de la Ministerul Finanţelor şi care reprezintă procent din tot ceea ce se încasează pe raza oraşului ca impozit pe venit. Această componentă, în 2018, este mult mai mică, a explicat primarul Craiovei, deoarece impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%, iar la persoanele cu venituri sub 2.000 de lei este zero. „În situaţia asta, ar fi însemnat ca bugetul lui 2018 să conţină această componentă mai mică şi bugetul să fie mai mic decât în anii anteriori. Cel puţin, cu această diferenţă din cota ce vine de la Ministerul Finanţelor. Numai că Guvernul a stabilit, prin legea bugetului, că vor fi echilibrate bugetele localităţilor la nivelul anului 2016. Deci, la sumele încasate de la Ministerul Finanţelor, în 2016, se va completa de către Guvern  din alte surse”, a menţionat primarul Mihail Genoiu.

Sunt aşteptate două echilibrări bugetare

 Asta înseamnă, mai susţin autorităţile, că şi municipiul Craiova, ca toate celelalte oraşe din ţară, va avea asigurat, la început de an, bugetul la nivelul lui 2016. Pe parcursul anului însă, pe măsură ce încasările la bugetul de stat vor creşte şi se va depune şi situaţia financiară a primăriei la nivelul lui 2017 – al cărui termen legal este de data de 31 mai – se va produce cea de-a doua echilibrare bugetară. De această dată, bugetul va creşte, ajungând să fie similar celui din 2017. „Deci, Guvern va veni şi va aduce acele cote defalcate suplimentate, în aşa fel încât bugetul să ajungă la nivelul lui 2017”, a declarat edilul Craiovei.

Investiţiile cresc cu 1%

Reprezentanţii municipalităţii au dat, din nou, asigurări ferme că, în ciuda modului diferit de creionare a bugetului, plus cheltuielile suplimentare ce intervin în acest an, investiţiile nu vor avea de suferit. Lucrările angajate deja din anii anteriori se vor termina şi vor fi începute proiecte noi. „Ceea ce pot eu să vă garantez este faptul că, chiar dacă apar, în 2018, cheltuieli suplimentare faţă de anul 2017 – mă refer la cheltuieli legate de majorările salariale, vaucherele de vacanţă sau alte cheltuieli – nici o clipă nu vor afecta bugetul de investiţii. Aşa cum am promis, îl vom duce la cel puţin 1% peste 2017. Asta înseamnă că nu vom vitregi oraşul de la nici un leu alocat investiţiilor”, a punctat primarul Mihail Genoiu.

Bugetul trebuie să fie gata până la 18 februarie

Termenul-limită până la care Primăria Craiova trebuie să aibă bugetul aprobat este data de 18 februarie. Până atunci, autorităţile trebuie, aşadar, să creioneze varianta bugetară pentru 2018, pe venituri şi cheltuieli, inclusiv lista de investiţii, iar propunerile acestea să fie postate pe site-ul instituţiei, pentru a fi consultat de cetetăţeni. La rândul lor, craiovenii vor fi invitaţi să dezbată forma de buget într-o întâlnire publică, pe care o va organiza tot municipalitatea. După ce va parcurge şi acest pas, proiectul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova va fi pus pe ordinea de zi a unei şedinţe de consiliu, pentru a fi votată de consilierii municipali.