Primăria Craiova pare să fi tranşat problema cu investitorul chinez care construieşte cele 23 de blocuri de pe strada „Caracal”. Autorităţile au ajuns la o înţelegere formală cu dezvoltatorul, obţinând din partea acestuia acceptul de a prezenta, până la data de 31 mai, extrasul de cont cu toată suma necesară pentru terminarea cartierului. În caz contrar, de comun acord, contractul cade, iar investiţia se întoarce, cu titlu gratuit, la municipalitate.
Chinezii au bătut pasul pe loc la cartierul de locuinţe, ajungând acum în situaţia de a le fi expirat şi documentele fără ca blocurile cu zece etaje să se vadă că răsar dincolo de gardul şantierului. Dacă până acum autorităţile au păstrat tăcere în acest caz, lăsând să se înţeleagă că situaţia este sub control şi că locuinţele vor fi construite la termen, Primăria Craiova se arată, din contră, gata pregătită să încheie definitiv socotelile cu chinezii. Ajunsă în acest punct, municipalitatea prezintă, într-un raport care este ataşat la un proiect de hotărâre, care este, de fapt, situaţia cu blocurile de pe „Caracal”.
Primăria Craiova şi cele patru notificări
În realitate, cartierul de locuinţe de pe „Caracal” a existat mai mult în hârtii decât fizic. În decursul celor aproape trei ani care s-au scurs de la încheierea contractul de concesiune, între Primăria Craiova şi firma din China a existat doar o lungă corespondenţă, prin care municipalitatea încerca să determine firma chineză să se ţină de obligaţiile contractuale.
Din raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei CLM Craiova, de joi, reiese că municipalitatea a început să-şi ridice întrebări vizavi de stadiul lucrărilor încă din octombrie 2015, când lucrările erau deja sistate pe strada „Caracal”. Pe 15 martie 2016, municipalitatea a considerat că a aşteptat prea mult şi a trimis chinezilor prima notificare, solicitându-le să reia lucrările până la data de 31 martie. În caz contrar, autoritatea urma să rezilieze unilateral contractul de concesiune pe teren.
Chinezii invocă sprijinul Primăriei Jining
Timpul trece însă fără ca dezvoltatorul din China să înceapă să muncească efectiv pe şantier. Pe 14 aprilie 2016, firma Shandong Ningjiang solicită, în schimb, Primăriei Craiova „înţelegere şi sprijin” pentru continuarea proiectului imobiliar. Chinezii recunosc că au întârziat mult lucrările şi pun acest fapt pe seama „ajustării politicilor economice din ţara lor”. Dar promit că se vor ţine de contract întrucât, în ultima perioadă, „firma a făcut noi progrese în asigurarea fondurilor necesare, beneficiind chiar de sprijinul Primăriei oraşului Jining”.
Peste câteva zile, pe 24 aprilie, primarul Lia Olguţa Vasilescu dă, totuşi, o dispoziţie prin care se constituie o comisie care trebuie să verifice stadiul de realizare a investiţiilor.
Actele expiră
După cum reiese din acte, abia în vara lui 2016 chinezii s-au apucat, din nou, de treabă. Autorităţile locale au menţionat, în documentaţia pe care o prezintă acum consilierilor, că Shandong Ningjiang a trimis, pe 26 iulie 2016, o adresă municipalităţii în care au spus că au reluat construcţia cartierului, urmând ca „în cel mai scurt timp posibil” să depună la primărie şi noul grafic al lucrărilor.
Între timp, stagnarea lucrărilor începe să îşi arate primele efecte. Chinezii nu reuşesc să construiască la timp nici măcar cele 250 de apartamente care ar fi trebuit să fie oferite MApN-ului, iar înţelegerea stabilită la preluarea terenului riscă să cadă. În consecinţă, Primăria Craiova se vede nevoită să solicite o prelungire cu trei ani a termenului de predare a apartamentelor – până la data de 15 ianuarie 2020.
La rândul lui, dezvoltatorul pare să aibă şi o problemă serioasă, autorizaţia de construire a acestuia fiind în curs de a expira. Actul fusese eliberat de municipalitate la data de 31 octombrie 2014, cu valabilitate până la 26 ianuarie 2017. Legal, autorizaţia îi mai poate fi prelungită cu maximum un an, până la data de 28 ianuarie 2018. Cu condiţia ca Primăria Craiova să fie, din nou, convinsă.
Ultima înţelegere
Şi aşa ajungem la şedinţa CLM Craiova, de joi. Pe ordinea de zi se află o propunere care vine din partea Primăriei Craiova privind semnarea unui act adiţional (primul) la contractul de concesiune cu firma Shandong Ningjiang Construction Group Investment. În raport se spune că, pe data de 17 ianuarie, a existat o discuţie cu acesta la Primărie, în urma căreia firma chineză şi-a luat un nou angajament. La primul punct al proiectului de hotărâre, autoritatea propune consilierilor să fie de acord pentru încă o păsuire a dezvoltatorului „până la data de 31 mai 2017 când acesta trebuie să facă dovada, cu extras de cont, că deţine suma necesară continuării investiţiei, suma fiind cea estimată la data obţinerii autorizaţiei de construire”.
În cazul în care nu se respectă nici această obligaţie, „Shandong Ningjiang, prin reprezentanţi, este de acord cu încetarea contractului de concesiune”, urmând ca toate investiţiile să treacă, în mod gratuit, în proprietatea Primăriei Craiova.
De asemenea, municipalitatea i-a pus în vedere dezvoltatorului chinez, lucru inserat şi în proiectul de hotărâre, ca să beneficieze, tot gratuit, şi de toată documentaţia cartierului – studiu de fezabilitate, proiect tehnic şi grafic de lucrări.
10%: atât s-a lucrat!
Conform datele comunicate de firma din China, cartierul cu cele 23 de blocuri se află la stadiul de 10% realizare. În tot acest timp, dezvoltatorul chinez a lăsat să se înţeleagă faptul că a făcut deja o investiţie de 8 milioane de euro, în fundaţiile pe care le-a ridicat acolo. Tot proiectul ar urma să aibă nevoie de 35 milioane de euro pentru a fi finalizat.
În plus, o altă condiţie pe care firma din China trebuie să o respecte este ca, atunci când vor fi terminate, cele 1.800 de garsoniere şi apartamente vor trebui să fie vândute la un preţ-standard de 400 de euro pe metru pătrat.