Craiova: Razie cu efective mărite

0
377
raziaReprezentanţii IPJ Dolj anunţă că, în perioada 23-24.01.2017, în municipiul Craiova a fost organizată o acţiune în sistem integrat,pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, totodată urmărindu-se şi prevenirea furturilor din autoturisme, locuinţe şi buzunare. Peste 100 de poliţişti de la formaţiunile de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale, precum şi jandarmi au participat la activităţile din această perioadă. Astfel, au fost efectuate verificări şi controale în 42 localuri de alimentaţie publică, dar şi  în locuri şi medii cu risc criminogen. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale de peste 4600 lei, totodată fiind întocmite şi 5 dosare penale pentru infracţiuni constatate în cadrul acţiunii.
Mai exact, în data de 23.01.2017,ora 18.45, echipa de siguranţă publică formată din poliţişti din cadrul Secţiei 2 Politie Craiova şi jandarmi din cadrul GMJB Craiova,  în timp ce se afla în serviciul de patrulare l-au depistat, pe bld. N. Romanescu din Craiova , pe R.CĂTĂLIN, de 19 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism având suspendată exercitarea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost  întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale.