Parteneriatul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” cu Teatrul ACT din Bucureşti continuă şi pe parcursul anului 2016, când prima reprezentaţie adusă de actorii din capitală pe scena craioveană va fi „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de Cătălin Ştefănescu, după romanul „Moromeţii” de Marin Preda. Spectacolul – în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă în distribuţie – va fi prezentat joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00. Coloana sonoră este realizată de Ovidiu Păcurar, iar muzica este semnată Răzvan Mirică.
Publicul craiovean s-a bucurat de reprezentaţia „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” şi în microstagiunea „Colibri într-un ACT 2015”, în cadrul căreia au mai fost prezentate spectacolele „Dumnezeul de a doua zi”, „Fidelitate”, „American Buffalo” şi „cont(r)ACTe”. Biletele, la preţul de 20 lei, se pot procura de la Agenţia teatrului, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani!
Potrivit reprezentanţilor Teatrului „Colibri”, şi în acest an, în ultima săptămână a fiecărei luni, craiovenii vor putea vedea un spectacol al Teatrului ACT pe scena Fabricii de poveşti electroCOLIBRI.