Operaţiunea franceză în Mali costă deja 30 de milioane de euro

0
274
Jean Yves Le Drian

Jean Yves Le Drian, ministrul francez al Apărării, a declarat miercuri, 23 ianuarie a.c., că operaţiunea militară în Mali costă deja 30 de milioane de euro, la 12 zile după debutul angajamentului militar francez. „Putem considera că operaţiunea cea mai costisitoare pentru noi a fost de natură logistică. Şi aş include şi transportul”, a spus el la o emisiune de televiziune France 24- L’Express-RFI. În revizuirea anuală de buget există o sumă care se atribuie la aşa-numitele „opex”, operaţiuni externe, dintr-o sumă de 630 de milioane de euro, care sunt la dispoziţia ministrului Finanţelor, atunci când operaţiunile sunt periculoase. „Nu suntem într-o situaţie financiară dificilă”, a spus el. La rând său, premierul Jean Mark Ayrault, a spus miercuri, în faţa Adunării Naţionale, că Franţa urmăreşte angajamentul său, dar n-are vocaţia de a rămâne în nordul statului Mali, subliniind, de asemenea, că Parisul contează pe forţa statelor vest-africane pentru preluarea tuturor acţiunilor. Între timp, numeroase întrebări au început să apară şi cea mai importantă dintre ele este aceea că Franţa se vede nesusţinută concret de nici o altă ţară europeană. Deşi Laurent Fabius, şeful diplomaţiei franceze, a enunţat sprijin logistic din partea Marii Britanii, Germaniei, Belgiei, Danemarcei, Spaniei, Italiei, fără ca vreuna din aceste ţări să fie angajată pe teren. Franţa are deja 2.150 de soldaţi efectiv pe teren şi numeroşi militari mobilizaţi pentru operaţiunea „Serval”, încât numărul acestora va depăşi 3.000 de oameni. Efectivele MISMA, fixate la 3.300 de oameni prin Rezoluţia nr. 2085 a Consiliului de Securitate al ONU, s-ar putea chiar dubla, potrivit ambasadorului Coastei de Fildeş la ONU, Yussufu Bamba. Potrivit acestuia, a cărui ţară prezidează în prezent Comunitatea Economică a Africii de Vest (CEDEAO), ţările membre (Ciad, Africa de Sud, Rwanda, Burundi, Tanzania) s-au angajat să contribuie cu efective, dar şi materiale, la deplasarea forţei africane. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat marţi intervenţia curajoasă a Franţei în Mali, dar a subliniat riscurile pentru populaţie, personalul umanitar şi personalul ONU. Ban Ki-moon a reiterat preocupările sale legate de respectarea drepturilor civile şi umane. „Organizaţiile teroriste ameninţă modul de viaţă al oamenilor şi în acelaşi timp existenţa statului”, a spus el. Potrivit ambasadorului francez la ONU, Gerard Araud, acesta este asigurat că Statele Unite vor contribui de o manieră substanţială, din punct de vedere financiar, la MISMA. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat la Moscova că a propus Franţei să apeleze la companii private de transport ruseşti. Uniunea Europeană se arată favorabilă acţiunilor Franţei în Mali şi „va juca un rol activ pentru atenuarea crizei”, s-a exprimat Catherine Ashton. În câteva zile, mai mulţi instructori vor fi în Mali, pentru a participa la reconstruirea armatei, a asigurat Laurent Fabius. UE a propus organizarea unei reuniuni internaţionale pe chestiunea Mali, la 5 februarie, la Bruxelles, cu Uniunea Africană, CEDEAO şi ONU. Destule controverse stăruie şi asta şi din cauza faptului că jurnaliştii prezenţi la faţa locului nu sunt în cele mai bune raporturi cu comandanţii militari. Asta după ce AFP a publicat o fotografie cu un militar francez purtând o mască utilizată în jocurile video. Se fac deja tot felul de comparaţii legate de intervenţiile militare anterioare în Rwanda, Congo, Ciad, Togo şi Coasta de Fildeş, unde nici un interes naţional major nu era în cauză. Ori, operaţiunea „Serval” a fost declanşată tocmai pentru protejarea cetăţenilor francezi prezenţi în Mali.