Duelul pentru AJF, riposta în gol a lui Neagoe

0
296

La AJF Dolj, lupta dintre Silviu Bogdan şi Nicu Neagoe se duce „ideologic”, prin diverse legitimări şi dovezi, dar se câştigă pe teren, respectiv şef este cine ocupă sediul din Gheorghe Doja. Silviu Bogdan a câştigat alegerile, acestea au fost confirmate de justiţie, în timp ce Nicu Neagoe era şi suspendat de FRF, însă Bogdan nu a putut să se impună până când nu a preluat sediul în forţă, la propriu. Pe sistemul pueril „L-am găsit, al meu să fie” sau „Când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă”, aplicat iniţial de Neagoe, Bogdan şi-a început activitatea, încercând să redecoreze, începând de la încuietori, până la diversele dosare. Neagoe se află de această dată „afară” şi apelează la aceleaşi metode de a fi „back in business”, adresându-se Poliţiei după ce rivalul său ar fi intrat „prin efracţie” în sediul AJF, pe care şi l-a însuşit. În războiul pentru putere în fotbalul doljean, cluburile nu mai reprezintă de ceva vreme un element esenţial. Aflate la mijloc, echipele oferă feed-back mai mult la ameninţări decât la programe articulate, idei de progres etc. Reprezentanţii lor şi-au pierdut parcă şi statutul avansat la un moment dat, de „arme” ale beligeranţilor. Aşteaptă doar să vadă pe cine găsesc la birourile din Gheorghe Doja şi nici atunci nu sunt încrezători în ştampila pe care o primesc. În lupta aceasta deschisă şi purtată mai degrabă „corp la corp” decât cu argumente, Nicu Neagoe mai are un dezavantaj: nu este recunoscut de FRF, deşi poartă cu emfază treningul tricolor, de parcă legitimitatea i-ar fi conferită de vreun outfit. Neagoe a ajuns în postura de „underdog”, pierzându-şi „garnizoana” în timp ce îşi savura concediul de odihnă, deşi doar prezenţa acolo îi certifica, neverosimil, statutul. După modul cum se desfăşoară conflictul, nu ar fi exclus ca Neagoe să încerce să intre noaptea în sediu şi să procedeze la baricadarea birourilor, greva foamei sau autoîncătuşare. Deocamdată, îl ameninţă pe Bogdan cu braţul Justiţiei, cel de care nu a ţinut cont când se afla la cârma Asociaţiei. Într-un fel acest conflict seamănă cu scandalul dezafilierii Ştiinţei. Combatanţii au învăţat că modul cel mai bun prin care poţi lupta este fiind pe teren, fiind activ, nu aşteptând soluţii, dreptăţi, impuneri venite din justiţie. Lupta la baionetă s-a dovedit a fi cea mai „sănătoasă”, iar în acest moment Nicu Neagoe se gândeşte probabil la momentul ripostei oficiale, în care va spune din nou „en garde”. Numai că sabia sa pare boantă, iar Bogdan pare să-şi fi luat deja avans. Unul decisiv?