Cei trei români acuzaţi de implicare în furtul tablourilor din Olanda rămân în arest

0
280

Cei trei români acuzaţi de implicare în furtul tablourilor din Muzeul Kunsthal din Rotterdam rămân în arest, judecătorii Tribunalului Bucureşti respingând, vineri, recursul acestora.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea faptei pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare a picturilor sustrase, a motivat instanţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, care a admis în 21 ianuarie propunerea DIICOT şi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele celor trei.