Aproape 300 de persoane trimise în judecată pentru infracţiuni de crimă organizată în 2012

1
294

Poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au continuat, şi în 2012, lupta cu infracţionalitatea, fie că vorbim despre cea economico-financiară, devenită o prioritate a anchetatorilor, fie de cea informatică, fără să-i uităm pe traficanţii de droguri, reuşindu-se destructurarea unui număr de 33 de grupări infracţionale. Acestora li se adaugă şi persoane care acţionau individual, astfel că, la finalul lui 2012 procurorii (de la Serviciul Teritorial Craiova şi Birourile Mehedinţi, Olt şi Gorj) au bifat întocmirea a 83 de rechizitorii prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 283 de persoane, din care 194 în stare de arest preventiv. Ca de obicei, cei mai mulţi arestaţi şi cele mai multe dosare sunt la Craiova. Canabisul a rămas şi anul trecut cel mai traficat drog din Oltenia, ofiţerii antidrog reuşind să captureze, în total, 165 de kilograme. Cât priveşte tendinţele pe anul acesta, poliţiştii şi procurorii nu-şi fac prea mari iluzii că s-ar odihni. Se aşteaptă o creştere a infracţionalităţii, pe toate liniile, însă oamenii legii anunţă aceeaşi fermitate.

Activităţile desfăşurate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, ambele instituţii având în subordine birouri, respectiv servicii în Gorj, Mehedinţi şi Olt, au reuşit şi în anul 2012 să aglomereze arestul IPJ Dolj. Astfel, totalul pe 2012 a fost de 83 de rechizitorii în care s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 283 de persoane, 194 dintre ele în stare de arest preventiv. Ca de obicei, Doljul „bate” de departe celelalte judeţe, 128 de arestaţi preventiv ajungând după gratii în dosarele lucrate de poliţiştii BCCO Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. De altfel, numai în luna noiembrie 40 de persoane cercetate pentru infracţiuni de crimă organizată au ajuns în arestul IPJ Dolj. „S-a muncit mult şi în 2012 şi se poate spune că cea mai mare parte din arestul Poliţiei doljene s-a ocupat cu cei cercetaţi de noi împreună cu poliţiştii de la crimă organizată. Înregistrăm o creştere atât la nivelul rechizitoriilor întocmite, 83 la număr anul trecut, dar şi în ceea ce priveşte persoanele trimise în judecată, 283 la număr. Aceste date se înregistrează pe Serviciul Craiova şi Birourile Teritoriale din subordine, însă, dacă vorbim strict de cauzele noastre, de la Craiova, nu mai puţin de 128 de persoane au fost arestate preventiv în 2012. Mai sunt multe dosare în curs de cercetare, în care se vor întocmi rechizitoriile anul acesta şi, în continuare, vom manifesta aceeaşi fermitate ca şi până acum”, ne-a declarat Adrian Glugă, procuror-şef al DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova. În ceea ce priveşte infracţiunile economice, unde sunt incluse evaziunea fiscală şi spălarea de bani şi cele vizând încălcarea codului vamal, în speţă contrabanda, prejudiciile create de inculpaţii cercetaţi sunt estimate la 2,5 milioane de euro şi 4 milioane de lei, conform procurorilor.

165 de  kilograme de canabis, scoase de pe piaţa Olteniei

Poliţiştii BCCO Craiova împreună cu colegii de la celelalte servicii au făcut 455 de percheziţii domiciliare, 6.092 percheziţii informatice şi au desfăşurat activităţi specifice în 74 de comisii rogatorii interne. Au fost ridicate în vederea confiscării 59.150 de euro, 126.900 dolari, 1.400 alte valute şi 0,33 kg bijuterii din aur, 52 de autoturisme, 6 arme de foc, 1.016 hard-disk-uri şi 132 carduri false. În plus, numerarul  provenit din operaţiuni ilicite ridicat pentru cercetări ajunge la 10.035 lei, iar moneda falsă descoperită şi scoasă de pe piaţă anul trecut a fost de 11.570 lei, 900 dolari, 8.215 euro şi 350 lire sterline. În ceea ce priveşte drogurile scoase de pe piaţa Olteniei, poliţiştii BCCO Craiova au confiscat, în total, 165 kilograme de canabis, 5,3 kg haşiş, 3,84 gr MDMA, 1000 ml ketamină, 4 kilograme de substanţe etnobotanice şi 624 ţigarete conţinând astfel de substanţe.

„Toate aceste cifre reprezintă, de fapt, rezultatul unei munci de echipă, desfăşurată în primul rând cu procurorii DIICOT, dar şi cu cei de la Parchetele din raza teritorială a Parchetului Curţii de Apel Craiova şi a sprijinului pe care l-am primit din partea celorlalte instituţii aflat în subordinea MAI. Se poate spune că am încheiat un an bun, însă a început un altul, mai greu, în care ne aşteptăm la o creştere a fenomenului migrator ilegal dinspre România spre alte ţări, în special către America de Nord. În plus, se prefigurează o tendinţă ascendentă în privinţa traficului de persoane prin exploatarea sexuală a minorelor şi tinerelor, dar şi prin obligarea la cerşetorie şi furturi. Aceeaşi tendinţă ascendentă ne aşteptăm să se manifeste şi în privinţa infracţiunilor de natură economică, mai ales că membrii grupărilor de crimă organizată sunt în permanentă căutare de noi modalităţi în care să-şi spele veniturile ilicite rezultate din comiterea infracţiunilor”, ne-a explicat comisar-şef Silviu Văcaru, comandantul BCCO Craiova.

1 COMENTARIU

  1. Singura grupare pe care procurorul Gluga nu a reusit sa o destructureze e cea a avocatului Constantin Catrina. Ia zi domn; procuror. Cate plangeri impotriva lor sunt inregistrate, de cata vreme zac la sertar si de ce nu dati nici o solutie? Nici o problema, protejati-i voi in continuare…sa vedem pana cand…

Comments are closed.