Ziua a 12-a a adus două mitinguri în Capitală

0
356

Peste 2.500 de protestatari, membri ai unui număr de 16 federaţii sindicale din învăţământ, sănătate şi transporturi, au participat ieri, în Bucureşti, la mitingul şi marşul de protest organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate. Adunaţi în Piaţa Victoriei, începând cu ora 11,30, protestatarii au plecat în marş pe Bulevardul Aviatorilor, spre Calea Dorobanţilor, şi s-au oprit în zona sediului TVR. Pe tot traseul aceştia au scandat „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Singura soluţie, încă o revoluţie” şi au agitat pancarte pe care scria, printre altele, „Vrem alegeri libere”, „Nu vreţi dialog social? Aveţi proteste stradale” şi „24 Ianuarie 1859 – Unirea năzuinţelor, 24 Ianuarie 2012 – Unirea suferinţelor”. Potrivit organizatorilor, mitingul s-a dorit un semn de solidaritate cu cei care protestează de aproape două săpămâni în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. În paralel cu mitingul din Piaţa Victoriei, în Piaţa Universităţii s-au adunat, pentru a douăsprezecea zi la rând, alte câteva sute de manifestanţi.

Protestatarii care au plecat în marş din Piaţa Victoriei, în momentul în care au ajuns la sediul TVR, au încercat, fără succes, pentru scurt timp, să forţeze intrarea în curtea Televiziunii Române. „Este o dezinformare la nivelul TVR în primul rând, o intoxicare, o relatare subiectivă, şi se face o manipulare exact ca în decembrie ’89”, susţinea un protestatar. Organizatorii protestului au declarat însă că cei care au forţat intrarea în curtea TVR nu sunt membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere.

O delegaţie a protestatarilor a intrat în sediul TVR, unde va înmâna un memoriu conducerii televiziunii în care cer demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc, organizarea de alegeri anticipate şi redarea demnităţii poporului.