Ieri, 23 decembrie, a avut loc ultima şedinţă ordinară din 2024 a Consiliului Local Municipal (CLM) Craiova. Au fost 35 de puncte pe Ordinea de Zi, toate trecând, unele după un adevărat show, oferit, online, de consiliera Emilia Neagu. De asemenea, trebuia aleşi cei doi viceprimari. A fost ales numai unul, Dan Păloiu (PSD), după ce Emilia Neagu şi Ion Belu, ambii de la USR, care s-au propus unul pe altul, nu au obţinut decât câte cinci voturi.
Şedinţa a debutat cu un program de colinde, interpretat de corul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, apoi s-a trecut la dezbaterile propriu-zise. Primul punct, cel privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru 2025, a trezit cele mai vii discuţii, show-ul fiind asigurat, online de consiliera Emilia Neagu (USR). Aceasta s-a dresat cu câteva întrebări : “De ce se măresc taxele locale, de ce aşa cum am propus, nu sunt impozitate piscinele particulare, printr-o taxă de lux, de ce , pentru stadion, taxele pentru folosinţă vor creşte cu 50% pentru echipele de fotbal, şi doar cu o treime pentru alte evenimente, cum ar fi Intencity? “. Răspunsul i-a fost dat de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu : “Taxele şi impozitele locale rămân la nivelul anului 2024, aplicându-se doar un coeficient în raport cu rata inflaţiei, aşa cum se precizează în Codul fiscal. În ceea ce priveşte taxarea piscinelor, aceasta nu se poate face decât în cazul celor acoperite. Referitor la stadion, acolo sunt mai multe cheltuieli, de exemplu, până acum, curăţenia era făcută de Serviciul de Salubritate Craiova. Pentru festivaluri, organizate de Primărie, care plăteşte taxele şi impozitele, nu puteam percepe mai mult de o treime faţă de 2024”. Punctul 6 de pe Ordinea de Zi, cel referitor la aprobarea efectuării concediului de odihnă din 2024, perioada neefectuată de către primarul Craiovei, în anul 2025, a trezit, de asemenea interesul Emiliei Neagu : “Trebuie să ştim şi noi unde a fost plecată doamna primar în 2024, că de multe ori nu o găseai. De ce nu şi-a efectuat concediul?”. Răspunsul i-a fost oferit de consilierul PSD, Dan Spînu : “Primarul nu poate să stea toată ziua la birou. Trebuie să participe şi la diverse conferinţe, la primirea de delegaţii. Atât Codul administrativ, cât şi Codul muncii prevăd modul de efectuare a concediului de odihnă”.
Doar un viceprimar ales
Punctul cel mai aşteptat a fost cel al alegerii noilor viceprimari. Propunerea PSD a fost Dan Păloiu, iar USR a făcut două propuneri : Emilia Neagu l-a propus pe Ion Belu, iar acesta pe … Emilia Neagu. Ca-n Caragiale. Cum era de aşteptat, Dan Păloiu a fost ales , fiind desemnat şi primul care îşi va exercita calitatea de înlocuitor al Primarului Craiovei. Ceilalţi doi au “picat”. PNL şi AUR nu au avut propuneri, urmând ca cel de-al doilea viceprimar să fie ales la proxima şedinţă, probabil, în funcţie de propunerile care vor veni, inclusiv printr-o eventuală negociere între partide.