Prima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene ALDE Dolj s-a desfăşurat ieri, asta după ce în urmă cu două luni a luat fiinţă oficial această organizaţie. Tot ieri s-a prezentat conducerea formaţiunii politice, judeţul fiind reprezentat de un parlament, deputatul Ion Cupă, în calitate de preşedinte iar Doru Ghinea ocupă funcţia de preşedinte executiv. Organizaţia municipală va fi condusă de prof. Mircea Năstase, fost inspector general al ISJ Dolj, fost director al Colegiului Naţional Elena Cuza, candidat la Primăria municipiului Craiova.
„Acum două luni ne-am înfiinţat oficial, am parcurs toate etapele şi vrem să avem o relaţie deschisă, transparentă bazată pe respect cu presa locală şi centrală. Noi, ca organizaţie, suntem o echipă, la ora asta avem deja organizaţii locale în peste 80 % din localităţile doljene, vom finaliza astfel organizarea în ianuarie 2016. Analizăm foarte bine, cântărim toate lucrurile pentru că avem mare grijă ce candidaţi scoatem la înaintare şi asta pentru că suntem un partid nou pe scena politicii doljene….”, a subliniat deputatul Ion Cupă.
Acesta a mai discutat despre motivele pentru care ALDE, la nivel naţional a refuzat să voteze bugetul, totul fiind legat de legea irigaţiilor. Preşedintele organizaţiei municipale, Mircea Năstase a subliniat importanţa unei finanţări consistente la Educaţie şi faptul că foarte multe unităţi şcolare se pot moderniza accesând fonduri europene. „Dacă nu tratezi Educaţie ca o temă prioritară nu poţi să ai aşteptări armonioase. Bugetul pe educaţie nu este numai pentru salariile dascălilor. Pe noi, ca dascăli ne interesează şi partea de investiţii în infrastructura şcolară…”, a subliniat prof. Mircea Năstase.
Cu trei membri se face un partid, cu un membru se constituie organizatie locala.
Comments are closed.