Guvernul a anunţat că Ponta a făcut 293 km de autostradă, după care a explicat că doar au fost inauguraţi

1
429


Guvernul a prezentat în şedinţa de ieri o sinteză a numărului de kilometri de autostradă din România, spunând că premierul Victor Ponta a făcut 293 kilometri, mult mai mulţi decât toţi prim-miniştrii precedenţi, purtătorul de cuvânt admiţând însă ulterior că sunt kilometri „daţi în funcţiune”, nu construiţi în mandatul său. La finalul şedinţei de ieri a Executivului, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a precizat că premierului Ponta i s-a prezentat un raport privind stadiul construcţiei de autostrăzi în România în ultimii 25 de ani, structurat pe fiecare mandat de guvernare. „S-a prezentat un material în ceea ce priveşte numărul kilometrilor de autostradă care au fost construţi în perioada celor 25 de ani, din 1989 şi până acum, pe fiecare an în parte şi pe fiecare guvernare în parte”, a spus ministrul Muncii. Întrebat de jurnalişti care este scopul pentru care a fost elaborată o astfel de retrospectivă, Plumb a replicat că a fost vorba de „curiozitate”. Cifrele au fost prezentate, pe scurt, de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, care a afirmat iniţial că acestea reflectă kilometri de autostradă construiţi în mandatele respective. „Din ’90 şi până acum, s-au făcut 97 (kilometri de autostradă – n.r.), în mandatul lui Adrian Năstase, în mandatul Tăriceanu s-au făcut aproximativ 69, în mandatul Boc aproximativ 140, în mandatul Ponta s-au făcut 293”, a spus Calotă. Văzând că jurnaliştii au început să râdă la prezentarea acestor cifre, oficialul guvernamental a revenit spunând că este vorba de kilometri de autostradă daţi în funcţiune, nu construiţi efectiv, în mandatele acestor premieri. „Aşa da! Doar a tăiat panglica”, au spus jurnaliştii, ministrul Muncii replicând însă că „şi în mandatul domnului Boc, tot aşa s-au dat în funcţiune ce s-a făcut…ce s-a început”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a intervenit din nou, explicând că „astea nu sunt investiţii care să se facă de pe o lună pe alta”.

1 COMENTARIU

Comments are closed.