Program special la Muzeul Olteniei, Biblioteca Județeană și Filarmonica „Oltenia”, în perioada sărbătorilor

0
373

În perioada 25 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, Muzeul Olteniei vine în întâmpinarea publicului cu un program special de vizitare. Dacă în aceste zile ale sfintelor sărbători cele trei secții sunt închise, craiovenii sunt așteptați, în schimb, să treacă pragul instituției sâmbătă şi duminică (28 și 29 decembrie 2013), ca şi pe 4-5 ianuarie 2014, între orele 9.00 şi 17.00.

În cele patru zile pot fi vizitate expoziţiile „Oltenia Terra Fossilis”, „Universul şi Sistemul Nostru Solar”, „Tipuri de ecosisteme. Flora şi fauna Olteniei” (la Secţia de Ştiinţele Naturii, din strada „Popa Şapcă” nr. 8), „Facerea pâinii”, „Ritmurile vieţii” (la Casa Băniei – Secţia de Etnografie, din strada „Matei Basarab” nr. 16), „Măşti tradiţionale româneşti”, „Rarităţi din colecţia Muzeului Olteniei”, „Istoria în imagini de epocă. Domnitori şi principi ai Ţărilor Române deasupra veacurilor”, „Comori pierdute. Comori regăsite…” (la Secţia Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14). După cum a precizat managerul Florin Ridiche, începând cu data de 7 ianuarie 2014 programul de vizitare a Muzeului Olteniei va reveni la normal: de marţi până duminică, între orele 9.00 şi 17.00.

Și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” are program special pentru public în această perioadă. Astăzi, instituția funcționează după orarul obișnuit, ca și luni, 30 decembrie, când craiovenii vor beneficia împrumut de cărți și alte servicii între orele 8.15 – 18.45. Închis va fi de mâine, 25, până duminică, 29 decembrie a.c., inclusiv, și, de asemenea, în perioada 1-3 ianuarie 2014.

Dacă vreți să audiați recitalul de vineri, 27 noiembrie, al pianistei Adela Liculescu sau Concertul extraordinar de Anul Nou, din 8 și 9 ianuarie 2014, trebuie să știți că și Agenția de bilete a Filarmonicii „Oltenia” are program special. Va fi deschisă doar pe 27 și 30 decembrie a.c., între orele 10.00-14.00 și 16.00-20.00. În următoarele zile va fi închisă, urmând să-i întâmpine apoi pe melomani în noul an: din 6 până pe 10 ianuarie, între orele 10.00-14.00 și 16.00-20.00, ca și duminică, 12 ianuarie, între orele 10.00-14.00.