Voleibaliştii de la SCMU Craiova au fost aproape de o victorie la debutul în actuala ediţie a cupelor europene. Deşi a avut 4 mingi de meci, echipa din Bănie a cedat dramatic, în setul decisiv, scor 30-28, în fieful sârbilor de la Radnicki Kragujevac. În prima manşă din 16-imile Cupei CEV, în Sala Sporturilor “Jezero” din Kragujevac, gazdele s-au impus după două ore şi 14 minute de mare luptă, cu 3-2, pe seturi: 23-25, 25-18, 25-17, 21-25, 30-28.
Pentru SCMU Craiova au jucat: Călin, Cuk, Jimenez, Krstic, Stohr, Finoli, Diaconescu – libero, Hernandez, Paez, Tarţa, Ocunschi.
Returul va avea loc în Sala Polivalentă din Bănie, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19, meciul urmând a fi arbitrat de bulgarul Lyubomir Syrakov şi de ucraineanul Volodimir Paevskyi.