Se pun cătuşele

0
171

În cursul zilei de ieri, 23 noiembrie, polițiștii doljeni au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele a doi bărbați, unul din municipiul Craiova și celălalt din comuna Caraula, precum şi a unei femei, din municipiul Calafat, condamnați la pedeapsa închisorii cu executare.

Astfel, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova l-au depistat pe bărbatul din municipiul Craiova, în vârstă de 22 de ani, față de care instanța de judecată a dispus executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an, 5 luni şi 10 zile, pentru comiterea infracțiunii de furt. Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Caraula, a fost găsit de polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Pleniţa, acesta fiind condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi uz de fals. Totodată, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au depistat-o pe femeia în vârstă de 56 de ani, în municipiul Calafat, aceasta fiind condamnată la 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influenţă. Cei trei au fost transportați la Penitenciarul Craiova, unde au fost depuși în vederea încarcerării.