Etex Building Performance a avut o cifră de afaceri de 180 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an

0
528

Producătorul de sisteme de gips-carton, gleturi și tencuieliEtex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat, în primelenouă luni ale acestui an, o cifră de afaceri de 180de milioane de lei, similară afacerilor obținute în primele nouă luni din 2019.

„Menținerea vânzărilordin primele nouă luni la nivelul celor obținute în aceeași perioadă a anuluitrecut reprezintă un rezultat favorabil – având în vedere situația economică dificilă în care ne aflăm -care a fost posibil datorităîmbunătățirii mix-ului de produse, optimizării costurilorîn direcția realocării cheltuielilor în funcție de valoarea adăugată creată, precum și eforturilor echipei de vânzări care a contribuit la creșterea vânzărilor gamei de gleturi și tencuieli. Totodată, suntem mândri că în această perioadă nu am apelat la nicio schemă de ajutor de stat”, a declarat Andrei Popa, directorul comercial al Etex Building Performance.

Pe parcursul anului 2019, Etex Building Performance și-a optimizat portofoliul prin adăugareade noi produse pe bază de ipsos, datorităfinalizării procesului de modernizare afabricii de gleturi și tencuieli de la Aghireșu, în care compania a investit4 milioane de euro.

Chiar dacă luna septembrie s-a situat sub nivelul aceleiași luni a anului trecut, pentru întregul an, Etex Building Performance estimează o cifră  de afaceri similară celei înregistrate în 2019, mizând pe lucrările generate de tendința de redimensionarea spațiilor de birouri și de creștere a cererii de spații logistice situate în proximitatea arterelor majore ca urmare a avansului comerțului online în perioada pandemiei.Totodată, piața rezidențială a beneficiat de cursul de schimb valutar stabil și de dobânzile mici la creditele acordate de bănci, care au stimulat achiziția de locuințe noiși renovarea locuințelor vechi.

Piața de construcții a fost mai puțin afectată decât alte sectoare. Astfel, scăderea din zona de officeși construcții comerciale a fost compensată de dinamica pozitivăpe segmentul rezidențial. Din această perspectivă, Etex Building Performance privește cu optimism evoluția companiei în anul 2021.

Planurile de dezvoltare includ în continuare investiția de 5-6 milioane de euro într-o instalație de uscare a gipsului la termocentrala de la Rovinari a Complexului Energetic Oltenia pentru asigurarea continuității materiei prime la fabrica sa de gips-carton de la Turceni, datorită căreiaEtex Building Performance estehub-ul regional pentru Europa de Sud-Est al Grupului Etex.

Aproape jumătate din producția fabricilor Etex din România merge către export în 11 țări, compania fiind unul dintre furnizorii importanți pentruproiectele comerciale și logistice mari din Serbia, Grecia sau Bulgaria.

Despre Etex Building Performance –Siniat România

Compania Etex Building Performance este membră a Grupului Etex, unul dintre cei mai mari producători și furnizori mondiali de materiale și soluţii pentru construcţii. Grupul Etexdesfășoară activităţi în 44 de ţări din Europa, America Latină, Africa, Asia și Oceania, având peste 17.000 de angajaţi care își desfășoară activitatea în 121 de fabrici.