Mesaje de suflet pentru românii din Timoc şi Basarabia, de la oameni cu suflet

0
462

La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a avut loc o nouă prezentare din cadrul proiectului „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului”, urmată de o dezbatere, pe fondul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care se vor desfăşura duminică, 30 noiembrie. Tema dezbaterii, “Pentru cine votăm? Pentru noi, cetăţenii, sau pentru ei, politicienii? a născut controverse, puncte de vedere diferite, perspective de viitor dar şi nuanţe ale modului în care se configurează viitorul Parlament al Republicii Moldova. Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost prof.univ.dr Bianca Predescu; Cristinel Iovan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, prof.univ.dr Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj; Ionuţ Stroe, deputat Parlamentul României; Dan Lupescu, directorul Revistei Lamura; Raluca Stepan, consilier, Universitatea din Craiova şi Alla Cebotari, actriţă Teatrul Colibri, prima basarabeacă stabilită la Craiova.

 Organizatorii acestei întâlniri au fost Asociaţia Studenţilor Timoceni şi Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional  „Cuvântul Libertăţii”.

Proiectul „Personalităţi marcante din Istoria Basarabiei şi Timocului” şi-a propus să prezinte publicului larg, interesat de istoria românilor din comunităţile istorice, mai multe teme, pe marginea cărora vom încerca să antrenăm oficialităţi locale şi centrale, importanţi lideri din Basarabia şi Timoc, diplomaţi, europarlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură, profesori universitari, istorici şi, nu în ultimul rând, media locală şi centrală. Vineri, tinerii din Basarabia şi Valea Timocului au evocat trei personalităţi marcante. Dorina şi Ion Aldea Teodorovic – două inimi care au bătut în acelaşi ritm, o poveste emoţionantă, cu un sfârşit tragic, un simbol al românilor de dincolo de Prut şi numai. O prezentare cu mult patos şi dăruire făcută de tânăra din Basarabia, Elena Ţurcanu, studentă la Universitatea din Craiova. Gheorghe Suveica, un erou al Văii Timocului, care, în timpul dramaticilor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut revendicări asemănătoare cu cele ale lui Atanasie Popovici-Furnică – reprezentant al românilor din Timocul sârbesc, cel care a revendicat în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, alipirea Văii Timcoului la România. Această personalitate a fost prezentată publicului de tânărul timocean, Ivan Marinovic.

Românii din Timoc se vor prezenta la Petroşani

Preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din Craiova, Aleksander Najdanovic le-a vorbit fraţilor de peste Prut, dar şi acelor din România despre noua configuraţie a Consiliului Naţional al Minorităţii Româneşti din Serbia, după alegerile de luna trecută. Reprezentantul tineirlor din Serbia de Răsărit i-a întrebat pe studenţii basarabeni din Petroşani, câţi au auzit de românii din Valea Timocului. Pentru că numărul acestora a fost foarte mic, preşedintele AST Craiova a anunţat că va implementa pe viitor proiecte de prezentare a istoriei românilor timoceni la Pretroşani.

„Scopul acestui proiect este de a mobiliza la vot tinerii din Republica Moldova”

Partea a II-a a dezbaterii a fost dedicată unei campanii iniţiate de Asociaţia de Basarabeni din România, având ca partener media cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii”. „Scopul principal al acestui proiect este de a motiva tinerii basarabeni aflaţi la studii în România să se mobilizeze, să conştientizeze importanţa ieşirii la vot, dar şi să susţină vectorul european al Republicii Moldova. Menţionăm că proiectul nu  manifestă vreo apartenenţă politică. Studenţii basarabeni vor consolida comunitatea în aşa fel încât să poată modifica soarta Republicii Moldova chiar dacă se află în alt stat. Noi am solicitat secţie de votare la Craiova, care să deservească toţi cetăţenii moldoveni din Oltenia, fiind vorba de peste 850 de studenţi bursieri ai statului român. La aceştia se mai adaugă ceilalţi studenţi precum şi basarabenii stabiliţi în Oltenia. Din păcate, CEC ne-a anunţat că nu face secţie de votare la Craiova şi ne-a recomandat să batem câteva sute de kilometri dacă vrem să votăm, cea mai apropiată secţie de votare fiind la Bucureşti, adică, la aproximativ 250 km de Craiova. Noi ne-am organizat şi vomm merge să votăm pentru că e un drept democratuiv şi vrem să ni-l exercităm”, a spus Ion Cobâsenco, preşedintele ASB Craiova şi FAB România.

„Respectul meu, domnule Dan Lupescu !”

Pentru că i-a văzut atât de hotărâţi în demersul lor democratic, pentru că sunt tineri şi curajoşi, pentru ne-au oferit mereu o lecţie în ziua votului, Dan Lupescu, directorul Revistei „Lamura” a făcut un gest extraordinar şi le-a donat tinerilor din Basarabia 300 de euro, din fondul Revistei, pentru ca studenţii să-şi poată plăti un mijloc de transport până la Bucureşti. „Vreau să votaţi cu sufletul şi cu conştiinţa. Este foarte important să conştientizaţi cât este de important votul vostru. Sunteţi tineri şi reprezentaţi viitorul Republicii Moldova. Vreau să vă îndepliniţi această dorinţă care este un crez”. Un gest care poate va scrie istorie, nu este un gest singural a jurnalistului consacrat Dan Lupescu, domnia sa a fost mereu alături de românii din comunităţii istorice şi le-a întins o mână de fiecare dată când a fost nevoie.

Baroul Dolj, alături de românii timoceni şi basarabeni

Cu prezentări interesante, aspecte necunoscute din istoria Basarabiei, cu nuanţe am putea spune, dar şi cu proiecţii pentru ceea ce înseamnă viitorul Republicii Moldova au venit în faţa tinerilor, cei mai redutabili profesori universitari ai Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu” din Craiova, nume sonore în avocatura doljeană. Este vorba de prof.univ.dr Ion Turculeanu, decanul Baroului Dolj şi prof.univ.dr Bianca Predescu, specialist în Drept Comunitar. Le-a vorbit tinerilor atât ca dascăli, ca avocaţi, dar mai ales ca prieteni şi fraţi. S-a simţit aceea vibraţie în glasul şi în sufletele lor. Baroul Dolj şi-a deschis poarta către românii din Timoc cu mult timp în urmă. Ca premieră naţională, Baroul Dolj s-a înfrăţit cu cel de la Zaicear, puntea de legătură, liantul între comunităţii şi barouri fiind o româncă dinValea Timocului, o avocată cunoscută în Serbia, Nataşa Tosici.

„Împreună am contribuit la crearea unei valoroase platforme a dialogului constructiv”

  Cuvinte vibrante şi multă emoţie a transmis şi gazda acestui eveniment, reprezentantul Consiliului Judeţean Dolj. Cristinel Iovan, vicepreşedintele administraţiei judeţene, nu este la prima sa participare. A fost mereu alături de comunităţile româneşti şi a transmis de fiecare dată mesaje care au reprezentat un răspuns ferm la întrebarea „sunteţi sau nu alături de noi ?!”. Reprezentantul administraţiei judeţene a spus că seria acestor întâlniri, prin  rezonaţa tematicii,  au reuşit să reunească expoenţi marcanţi din sfera academică, universitară, culturală, dar şi europarlamentari şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. „Ne bucurăm că alături de studenţii timoceni şi basarabeni din Craiova, alături de Biblioteca Judeţeană şi de cotidianul regional Cuvântul Libertăţii, am contribuit la crearea unei valoroase platforme a dialogului constructiv, dar şi a unei punţi de legătură şi apropiere între românii de pretutindeni. Acest întâlniri au adus în atenţie aspecte relevante din viaţa comunităţilor româneşti din afara graniţelor, realităţile cărora confraţii noştri trebuie să le răspundă. A constituit cadrul propice pentru reafirmarea valorilor care ne unesc, indiferent de graniţele formale, a identităţii de grai, de credinţă, de neam”, a subliniat Cristinel Iovan, vicepreşedintele CJ Dolj.

“Republica Moldova are nevoie de o puternică implicare civică, dar şi politică”

 Deputatul Ionuţ Stroe, membru al Parlamentului României la Adunărea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), membru al Comisiei de Monitorizare a Acordului de Asociere Republica Moldova-UE a prezentat studenţilor situaţia politică reală din ţara lor, le-a spus că există un spectru politic divizat între opţiunea europeană şi aderarea la uniunea vamală a Federaţiei Ruse, dar şi o zonă puternică a oamenilor nehotărâţi. Le-a expus variantele clare de lucru, modul în care pot face coaliţii şi ce însemnă continuarea parcurului European al Republicii Moldova. Aşadar, în contextul în care în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare, în data de 30 noiembrie a.c., deputatul Ionuţ Stroe a declarat că acestea reprezintă cel mai important test al democraţiei pe care trebuie să-l dea cetăţenii de peste Prut. Cât priveşte cele mai importante probleme cu care se confruntă cetăţenii Republicii Moldova, parlamentarul doljean a spus că este nevoie de reformarea justiţiei şi de o fiscalizare a sectorului economic din “zona gri”. De asemenea, este necesară o legislaţie clară privind transparenţa finanţării mass-media. “Din punctul meu de vedere, Republica Moldova are nevoie de o puternică implicare civică, dar şi politică, mult mai îmbunătăţită decât până acum”,  a spus deputatul Ionuţ Stroe tinerilor prezenţi, pe care i-a îndemnat să îşi exercite dreptul de a vota la alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie.

Aşa cum îi stă bine unui artist de marcă, actriţa Alla Cebotari ne-a încântat la finalul dezbaterii cu o fabulă, care merită să fie citită şi recitită, iar apoi a dat o adevărată lecţie de patriotism, interpretând cu mult talent şi patos o frumoasă melodie, fiind acompaniată de sală şi bineînţeles aplaudată în picioare.