Cupa Davis: Ce începe rău se termină și mai rău!

0
277

Francezii, care au un cult pentru tenis, și asta nu mai trebuie demonstrat, priveau cu îndreptățit optimism finala Cupei Davis, găzduită de stadionul Pierre-Mauroy din Lille, unde s-au înregistrat recorduri absolute de audiență (peste 27.000 spectatori). Ultimele lor victorii (2001, 1996, 1991) erau umbrite de mai recentele eșecuri (2010 și 2002) așa că așteptările de la „noii mușchetari”, Jo Wilfried Tsonga, Gael Monfils, Richard Gasquet erau justificate în a ridica „Salatiera de argint” și a fi gravat, pentru a zecea oară, numele Franței. Echipa Elveției, cu Roger Federer și Stan Wawrinka, deși de înalt nivel, cuprinzând două staruri, părea una inconstantă în Cupa Davis, lipsită de omogenitate, deși putea fi avut în vedere că singurul mare trofeu care lipsea din colecția lui Roger Federer era tocmai acesta. Cel care s-a dovedit imperial în finala de la Lille, din week-end, a fost însă Stan Wawrinka (6-1, 3-6, 6-3, 6-2 cu Jo Wilfried Tsonga – vineri, fabulos în proba de dublu, sâmbătă – 6-1, 6-4, 6-3 – în fața cuplului Julien Benneteau/Ricard Gasquet). Victoria lui Monfils în fața lui Roger Federer, vineri, în prima zi a finalei, îi adusese pe francezi în joc, dar înfrângerea la dublu a năruit totul. Era de-a dreptul imposibil de acceptat ca Wawrinka și Federer să nu mai obțină punctul de aur la simplu, fie în fața lui Monfils, fie în fața lui Tsonga, substituit cu Richard Gasquet. Rar se întâmplă, într-o asemenea competiție și la un asemenea nivel, ca numai doi jucători să ducă tot greul. Ales cetățeanului anului în Elveția, în 2013, laureat al Open Australia în iarnă, Wawrinka a spus “am visat la Cupa Davis de-a lungul anilor. Am făcut totul ca să putem câștiga competiția. Noi suntem eroi”. La rândul său, vorbind de dimensiunea istorică a victoriei helvete în Cupa Davis, Roger Federer, omul cu 17 titluri de Grand Șlem a declarat că “este una din marile emoții a carierei sale”. Paradoxal, presa helvetă, țară în care se folosesc trei limbi (franceza, germana și italiana) nu exagerează în superlative. Astfel, Le Matin titrează „C´est fait”, iar La Tribune de Geneve, fără exaltare, scrie „La Suisse remporte son premier Saladier d´argent”. Nici Blick nu excelează în adjective și consemnează „La Suisse gagne la Coupe Davis contre la France”. În schimb El Corriere del Ticino vorbește de „triomphe historique de la Suisse”.